Artă inedită la Satu Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Katalin Moldvai în atelierul său de lucru din Germania, oraşul Baden Baden
Katalin Moldvai în atelierul său de lucru din Germania, oraşul Baden Baden

Artista sătmăreancă, Katalin Moldvay, a expus pentru prima dată în Satu Mare. Peste 80 de desene şi obiecte realizate în alb şi negru din materiale diferite sunt expuse la Muzeul de Artă. 

Peste 80 de obiecte şi desene inedite sunt expuse la Muzeul de Artă. Păpuşi Barby realizate din materiale, desene, combinaţii de obiecte, cofraje de ouă legate între ele cu sfoară, reprezintă prima expoziţie de instalaţie contemporană în Satu Mare a artistei sătmărence Katalin Moldvay, stabilită în Germania. „Locuiesc de 25 de ani în Germania şi aceasta este prima mea expoziţie la Satu Mare. Stilul artistic este destul de departe de publicul sătmărean însă nu este un stil necunoscut. Toată opera are un mesaj, tema principală fiind golul, hăul şi părţile necunoscute omului“, a declarat artista.

Prima expoziţie de sine stătătoare de acest gen la Satu Mare
Toate obiectele realizate sunt în alb şi negru, fiind şi prima expoziţie de sine stătătoare de acest gen la Satu Mare. Obiectele realizate din pânză, corn, hârtie, păpuşi, cofrage de ouă sunt aşeazate într-o anumită formă pentru a le încărca cu anumite sensuri. Expoziţia este deschisă până pe data de 12 aprilie.  „Fiecare vizitator percepe în sens diferit expoziţia. Cofrajele de ouă, vopsite în negru şi legate între ele cu o frânghie te duc cu gândul la o bacterie, ciupercă sau chiar la un cordon ombilical. Vizitatorii sunt lăsaţi liberi să cugete asupra modelelor“, a declarat muzeograful Iudith Erdos. Expoziţia a atras, până în prezent, elevi dar şi iubitori de artă. „Pentru mine  fiecare obiect din această expoziţie are un sens. Bucata de ţeavă plasată pe acest tablou reprezintă viziunea îngustă a oamenilor asupra vieţii“, a declarat sătmăreanul Tegze Arpad. 


Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite