Satu Mare: Arbori ornamentali distruşi de vandali

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satu Mare: Arbori ornamentali distruşi de vandali
Satu Mare: Arbori ornamentali distruşi de vandali

Tot mai mulţi arbuşti ornamentali de pe B-dul I.C. Brătianu sunt distruşi. Cu toate că s-au înregistrat pagube însemnate, până la ora actuală nu a fost prinsă nicio persoană.


Tot mai mulţi arbuşti ornamentali, amplasaţi pe principalele artere, au fost distruşi de persoane rămase necunoscute. Numai în luna septembrie, au fost înregistrate trei cazuri de acest gen. Aduşi special din Ungaria, arbuştii enonymus şi ilex altoit au costat Primăria 20.800 de lei, fără TVA.  Din toamna anului trecut, în municipiu s-au plantat peste 800 de arbori, valoarea totală a contractului fiind de 218.147 de lei. 
Conform celor declarate de Monica Marin, consilier în cadrul Primăriei Satu Mare, în luna septembrie, din cele 64 de jardiniere cu copaci ornamentali, 3 au fost răsturnate, iar alte opt au fost distruse. „Actele de vandalism sunt din ce în ce mai dese. Şi săptămâna trecută ne-am confruntat un cu caz identic. Pe bulevardul I. C. Brătianu, respectiv Vasile Lucaciu, au fost cele mai mari probleme“, a declarat Monica Marin.

Pagube însemnate
În primăvara anului 2009, Primăria Satu Mare a organizat o licitaţie pentru plantări de arbori. Firma care a câştigat, SC Nastared SRL, a achiziţionat cei 64 de arbuşti ornamentali din Ungaria, valoarea lor ajungând la suma de 20.800 de lei, fără TVA.
„Sunt arbuşti care rezistă pe timpul iernii. În schimb, muşcatele din jardiniere vor fi mutate într-o seră, până la trecerea iernii“, mai spune Monica Marin.  Pe lângă arbuştii ornamentali, au mai fost plantaţi alţi 800 de copaci, valoarea contractului ajungând la suma de 218.147 lei.

Neputincioase în faţa vandalilor
Atât poliţiştii de la Poliţia Municipală, cât şi cei de la Poliţia Comunitară sunt neputincioşi în faţa acestui fenomen. Cu toate că există un dosar înregistrat pentru distrugere, la ora actuală, vinovaţii nu au fost identificaţi. „În noaptea de 5/6 septembrie s-a înregistrat o reclamaţie venită din partea firmei de salubrizare. Se fac cercetări cu privire la acest aspect, însă făptuitorii nu au fost deocamdată prinşi“, spune Camelia Borz, purtător de cuvânt al IPJ Satu Mare.
Şi conducerea Poliţiei Comunitare susţine că nu pot face faţă vandalismului. „De cele mai multe ori, aceste acte se petrec în timpul nopţii, când noi avem o singură patrulă. Este foarte greu să îi identificăm“, spune Florian Găzdac, directorul executiv al Poliţiei Comunitare Satu Mare.

Se fură florile din parc
Toate parcurile din municipiul Satu Mare sunt vandalizate. Se fură inclusiv florile plantate recent. „Din parcul de pe strada Prahovei s-au furat trandafirii, aceeaşi situaţie este şi la UFO. Au costat o grămadă de bani, iar cineva îşi bate joc. Din păcate nu ne permitem să angajăm oameni care să stea la pândă“, spune Ioan Puşcaş, responsabil cu spaţiul verde din cadrul Florisal. 

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite