Anna Alcazar Rios - A fotografiat 97 de oraşe din 30 de ţări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anna Alcazar Rios este o tânără fotografă care în doar un an şi jumătate a reuşit să vadă aproape toată lumea. A umblat în 30 de ţări şi a fotografiat aproape 100 de oraşe din întreaga lume. A reuşit performanţa ce foarte puţini au reuşit-o la vârsta ei, iar acum este soţie şi mama a doi copii.

Profil:
Născută: 26 septembrie 1982
Studii: Facultatea de Istorie, specializarea Istoria Artei, UBB Cluj
Familie: căsătorită, are doi copii
Anna s-a născut şi a copilărit la Satu Mare, alături de fratele său, cu care împarte aceeaşi pasiune şi meserie: fotografia. După liceu a urmat cursurile Facultăţii de Istorie, secţia Istoria Artei, de la Unviersitatea Babeş-Boylai din Cluj-Napoca. „Am ajuns la această facultate printr-o bursă câştigată prin olimpiada de istorie la liceu. Mi-a plăcut foarte mult şcoala şi nu regret că am ales să o urmez. Între timp, în anul IV am dat admitere şi la Universitatea de Arte şi Design, tot din Cluj. Întâmplarea a făcut să nu o pot termina”, spune Anna.
Fiind pasionată de arta fotografiei, şi-a dorit să facă mult mai mult decât teorie, aşadar şi-a încercat norocul în lume şi s-a înscris într-un program prin care tinerilor fotografi li se oferea posibilitatea să plece în croaziere.
„În primăvara anului 2006 am particiapt la un interviu complex de selecţie, cu o durată de trei zile la Zagreb, Croaţia, unde ne-au testat capacităţile din toate punctele de vedere. În urma interviului, eu şi încă un băiat din România am fost selectaţi, urmând ca în decembrie să plecăm. Am decis să nu îmi continuu studiile, ci doar munca de la laboratorul foto unde mă angajasem încă din timpul facultăţii de arte”, continuă tânăra.
A umblat aproape în toată lumea
Deşi e tânără, sătmăreanca are o vastă experienţă în domeniul artei, în special a fotografiei. „Am lucrat un an şi jumătate pe vas ca fotograf. A fost o experienţă mai mult decât extraordinară. Am ajuns în nu mai puţin de 30 de ţări şi 97 de oraşe din toată lumea şi am văzut locuri în care niciodată nu visam că voi ajunge. Am văzut Machu Picchu, piramidele din Egipt, Alaska, am fost şi la Sankt Petersburg şi multe alte locuri exotice, aproape în toată lumea, cu excepţia Asiei şi a Australiei”, continuă ea.
A cunoscut oameni din întreaga lume, dar a şi învăţat meserie. „Într-un an şi jumătate am muncit zi de zi cel puţin 12 ore, având o lună pauză şi uneori câteva ore pentru mine. Am montat şi demontat de sute de ori mai multe studiouri, am fotografiat zeci de mii de oameni, situaţii şi locuri care mai de care mai frumoase şi interesante. Toate acestea vor rămâne pentru mine amintiri de neuitat”, povesteşte nostalgică Anna.
Şi-a legat viaţa de un peruan
În a doua jumătate a călătoriei şi-a cunoscut actualul soţ, Alfredo Alcazar Rios, un peruan. „L-am cunoscut în croazieră, am petrecut mult timp împreună, fiind în aceeaşi echipă de fotografi şi ne-am îndrăgostit. Eram nedezlipiţi, iar când el şi-a dat demisia, având aproape 4 ani de muncă în spate, am decis să-l urmez şi mi-am dat şi eu demisia. Urma să ne hotărâm ce să facem mai departe, timp în care am plecat la la Lima, iar după două săptămâni am ales să ne întoarcem în România, la Satu Mare”, povesteşte tânăra.
Au sosit în oraş de Paşti, în 2008, însă nu singuri. Anna era însărcinată cu gemeni. Nico şi Luna împlinesc peste câteva luni doi ani.
Familia Alcazar Rios trăieşte la Satu Mare, tatăl fiind fotograf la un ziar local. Anna a fost recent admisă ca profesor suplinitor de istorie, dar este şi un fotograf de excepţie la nunţi, banchete, dar şi alte evenimente festive.
Ce-i place?
Îi plac plimbările din serile de vară şi adoră să se joace cu cei doi copii. O altă pasiune a Annei, pe lângă fotografie, este înotul.
Ce nu-i place?
Nu-i place să fie tachinată şi provocată în sens negativ, pentru că îşi pierde răbdarea. De asemenea, nu suportă oamenii „închişi la minte“.
Întrebări şi răspunsuri:
AdS: Ce înseamnă pentru tine perioada petrecută înconjurând lumea?
AAR: Foarte multă muncă şi multă experienţă acumulată. Un an şi jumătate de muncă pe vas echivalează cu cel puţin 5 ani de muncă într-un singur loc din orice altă parte a lumii. Cu toate acestea, este şi cea mai extraordinară poveste pe care puteam să o trăiesc şi pe care o recomand tuturor tinerilor.
AdS: Din cele 30 de ţări în care ai fotografiat, în care te-ai întoarce cu plăcere?
AAR: Sunt foarte multe locuri spectaculoase şi e greu să numeşti doar câteva, însă mi-aş dori să mă întorc la Marea Mediteraneană sau în peninsula Scandinavă.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite