Ajutoarele comunitare se distribuie până pe data de 15 ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Data limită până la care sătmărenii incluși în lista categoriilor sociale mai pot să își ridice ajutoarele comunitare constând în făină și zahăr este 15 ianuarie. Până în prezent, 40% dintre sătmăreni și-au ridicat cele patru kilograme de zahăr iar aproximativ 50 % au primit cele 15 kilograme de făină.

Lista celor 9.000 de sătmăreni îndreptățiți să primească alimente de la Guvern a fost suplimentată, la finele anului trecut, cu aproximativ 800 de șomeri care și-au pierdut locurile de muncă în perioada iunie-octombrie. Conducerea Serviciului Public de Asistență Socială (SPAS) a prelungit și programul de lucru cu publicul de la fosta Cantină de Ajutor Social pentru ca sătmărenii să poată să își ridice ajutorul comunitar. „Şomerii indemnizaţi, pensionarii cu pensii de până la 400 de lei, persoanele cu handicap grav şi accentuat care nu s-au prezentat pentru a intra în posesia alimentelor sunt aşteptaţi în perioada 11-15 ianuarie, în zilele lucrătoare ale săptămânii, în intervalul orar 09. 00-14. 00 la sediul fostei Cantine de Ajutor Social “, a declarat Adrian Bălaj, purtătorul de cuvânt al SPAS. Cantitatea de alimente care nu va fi distribuită va fi predată Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură în vederea redistribuirii. Municipiul Satu Mare a primit 36 de tone de zahăr și 135 de tone de făină. 
      

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite