Satu Mare: Adevărul la minut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satu Mare: Adevărul la minut
Satu Mare: Adevărul la minut

De acum, patronii sunt obligaţi să comunice locurile vacante Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de muncă, iar astăzi au loc manifestări la Jandarmeria Tăşnad cu ocazia împlinirii a 116 ani de la înfiinţarea jandarmeriei rurale. Trei din patru contestaţii la BAC au fost făcute la limba română, în timp ce protecţia consumatorilor au primit 15 sesizări la electrocasnice.

Locurile de muncă vacante se comunică AJOFM

Agenţii economici au obligaţia de a comunica Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) locurile de muncă vacante. Conducerea AJOFM aduce la cunostinţa societăţilor care au  locuri de muncă vacante că au obligatia să le comunice în termen de 5 zile lucrătoare de la data vacantării acestora. Agenţii economici care nu vor ţine cont de acest aspect riscă amenzi de până la 5.000 lei. L.V.

Jandarmeria rurală a împlinit 116 ani
Începând cu ora 9.00, la sediul unităţii Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Tăşnad au avut loc o serie de manifestări prilejuite cu ocazia împlinirii a 116 ani de la înfiinţarea jandarmeriei rurale. În cadrul acţiunii au fost rechemaţi jandarmii pensionari în prezenţa cărora s-a organizat o slujbă religioasă în memoria eroilor căzuţi. Comandatul unităţii, col. Sofineţil Dorul a prezentat un simpozion pe această temă. T.G.

CJPC a primit 15 reclamaţii la electrocasnice
În ultima săptămână sătmărenii au făcut 15 reclamaţii la sediul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Satu Mare (CJPC). Aceste nemulţumiri sunt legate în special de produsele electrocasnice, pe motiv că firmele nu îşi onorează serviciile de garanţie, aşa cum este prevăzut în contractual de vânzare-cumpărare. Cel mai vizat segment este al televizoarelor plate şi al computerelor. T.G.

Trei din patru constestaţii la BAC sunt la limba română
La sesiunea a doua a bacalaureatului desfăşurat în luna august, au fost depuse 40 de constestaţii. Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare a înregistrat contestaţiile pe discipline, după cum urmează: 30 la limba şi literatura română, nouă la matematică respective una la filozofie. Constestaţiile vor fi corectate în decursul zilei de azi, iar rezultatele vor fi afişate, joi, la ora 16.00, la cele patru centre de examinare. T.G.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite