A sosit zahărul pentru pensionari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 20 de tone de zahăr au sosit ieri la Satu Mare pentru nevoiaşii sătmăreni, familii cu venituri reduse, şomeri şi pensionari.  Primii care vor beneficia de cele patru kilograme de zahăr sunt pensionarii cu venit sub 400 de lei.

Produsul alimentar a fost descărcat din camion, la sediul Serviciului Public de Asistenţă Socială (SPAS),  cu ajutorul deţinuţilor din penitenciarul sătmărean. Purtătorul de cuvânt al SPAS, Adrian Bălaj, a declarat că primii care vor beneficia de cele patru kilograme de zahăr sunt pensionarii cu venituri sub 400 de lei pe lună. „De luni vom împărţi zahărul pentru pensionarii care au pensii sub 400 de lei, urmând ca celelalte categorii sociale care beneficiază de acest ajutor să fie programate în alte zile pe care le vom comunica“, a declarat Adrian Bălaj. Perioada de distribuire a zahărului se va face din data de 30 noiembrie până în data de 11 decembrie. Programul de lucru cu publicul la Serviciul de Asistenţă Socială este luni, miercuri, vineri în intervalul orar 8.30-14.30.

În perioada următoare la Satu Mare va mai sosi un transport de zahăr de aproximativ 10 tone.  Adrian Bălaj face apel la sătmărenii care nu s-au prezentat nici la această oră pentru a-şi ridica ajutorul de făină că sunt aşteptaţi la sediul SPAS pentru a intra în posesia celor patru kilograme de făină. 

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite