55 de profesori sătmăreni au depus contestaţii la titularizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu mai puţin de 55 de cadre didactice din Satu Mare au depus contestaţii la notele pe care le-au obţinut la examenul de titularizare. Profesorii au avut la dispoziţie două zile, 18 şi 19 iulie, pentru a depune contestaţii.

Rezultatele finale ale examenului de titularizare s-au afişat în centrele de concurs, duminică, 17 iulie iar candidaţii nemulţumiţi de note au putut să depună contestaţii până ieri. La Satu Mare s-au depus 55 de contestaţii, 28 la centrul de examen de la Colegiul Naţional ”Doamna Stanca” Satu Mare: la Educaţie fizică şi sport au fost depuse şapte contestaţii, la limba engleză 6, la Istorie 6, la Religie ortodoxă 2, la Matematică 2, la Educaţie muzicală 1, la Geografie 1, la Limba germană 1, la Limba maghiară, maternă 1, la Limba română 1, la Filosofie 1 iar la Psihopedagogie specială o contestaţie.

181 profesori au obţinut note sub 5

Peste 180 dintre cei 516 profesori care s-au prezentat la concursul de titularizare au obţinut note sub 5. Aceştia vor putea să participe la concursul de suplinitori, care se va desfăşura în data de 6 august.

„Pentru a putea participa la concursul de suplinitori, cei 181 trebuie să îşi revalideze fişele. Acţiunea de revalidare a fişelor va avea loc în zilele de 3 şi 4 august“, a declarat Mariana Brumboiu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar. La Satu Mare sunt 36 de posturi titularizabile, iar concurenţa cea mai mare s-a înregistrat la disciplinele educaţie fizică, limba română şi la educatoare pentru secţia română, unde au fost înregistraţi nouă candidaţi pe un loc. 102 profesori au obţinut note peste 7. Comisia de validare a anulat patru lucrări, deoarece candidaţii şi-au trecut numele pe foile din mijloc.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite