Stiri din Satu Mare

3.000 de euro, trei permise de şedere în Italia

23 februarie 2012, 11:18 |  Autor: Rodica Hepcal | 

Cuvinte cheie: Adevarul, Transilvania, permise Italia, permesso di soggiorno, PTF Petea, R. Moldova, Satu Mare,

Permisele false/foto:STPF Satu Mare

Satu Mare

Permisele false/foto:STPF Satu Mare

 

Atât ar fi trebuit să plătească o moldoveancă pentru trei permise de şedere false, în Italia. Femeia, însoţită de doi copii, a încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria prezentând la control trei permise de ședere în Italia falsificate.

Daria P., în vârstă de 31 de ani, din Chișinău, R. Moldova, s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, miercuri, 22 februarie, în jurul orei 8.00, călătorind într-un autoturism înmatriculat în Slovenia.  Femeia era însoţită de copiii ei, în vârstă de 12, respectiv 13 ani. "Cu ocazia formalităților pentru ieșirea din România, femeia a prezentat la controlul de frontieră trei documente tip “permesso di soggiorno”, pentru ea și pentru copiii ei. Polițiștul de frontieră care a verificat documentele a constatat că acestea nu erau unele autentice. Cei trei au fost conduşi la sediul SPF Petea și în urma verificărilor efectuate lucrătorii PF au constatat că femeia nu deține permis de ședere în Italia, iar cel prezentat de ea la controlul de frontieră are numărul de înregistrare al unui permis eliberat de autoritățile din Italia pe numele unui cetățean albanez. Celelalte două documente, prezentate pentru minori , nu figurează în evidențele autorităților italiene", precizează Oana Totorean, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare.  Daria P. a declarat că intenționa să ajungă la soțul ei în Franța. În urmă cu o săptămână, în timp ce se afla la Consulatul României în Republica Moldova pentru a ridica pașapoartele, femeia spune că a fost abordată de către un bărbat care i-a făcut propunerea de a-i procura documente tip “permesso di sogiorno” pentru a putea călători până în Franța unde se află soțul ei. Daria P.a fost de acord și, în schimbul sumei de 3.000 de euro, a primit cele trei documente, cu înțelegerea ca banii să-i trimită la bărbatul din R. Moldova după ce va ajunge în Franța.

Femeia și copiii au intrat legal în România, iar odată ajunși în PTF Petea, pentru a ieși din țara noastră, au prezentat la controlul de frontieră cele trei documente false. Moldoveanca este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals. Cele trei documente au fost reținute de polițiștii de frontieră până la finalizarea cercetărilor.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole