„Omul-TIR“ îşi duce traiul în remorci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rudy Varga parcurge kilometru după kilometru înhămat la „TIR-ul“ său
Rudy Varga parcurge kilometru după kilometru înhămat la „TIR-ul“ său

Sătmăreanul Rudy Varga, în vârstă de 34 de ani, locuieşte alături de prietena sa Henrietta, care are 17 ani, într-o rulotă parcată lângă fosta staţie de carburanţi OMV de pe strada Careiului. Munceşte ca zilier pentru a-şi câştiga pâinea şi face bani cu cele două rulote.

Pentru Rudy, cele două remorci reprezintă TIR-ul său. Acestea cântăresc împreună, goale, 535 de kilograme, iar cu ele a colindat ţara în lung şi-n lat. În acest an, a făcut un adevărat tur de forţă, trăgând după el cele două remorci. El a ajuns, pe rând, la Baia Mare, Cluj, Iaşi, Timişoara şi Constanţa. Spre exemplu, în august a plecat pe jos spre Constanţa din Satu Mare, drumul luându-i, dus-întors, trei luni şi patru zile.

A primit o rulotă de la „Surprize, surprize

Rudy a fost abandonat la naştere. A crescut în orfelinatele din ţară, la Alba Iulia, Căuaş, Nisipeni şi Găeşti, unde bătăile zilnice i-au marcat copilăria şi i-au afectat văzul. „Primeam bătaie zilnic şi mi se fura mâncarea “, rememorează Rudy. Când a părăsit ultima casă de copii, cea de la Găieşti, judeţul Dâmboviţa, şi-a propus să îşi câştige pâinea muncind cu propriile mâini. În 1996 avea 18 ani şi şcoala încheiată.  Atunci şi-a construit prima remorcă. Era casa şi masa lui. În anul 2002, primarul comunei Găeşti, Toader Alexandru, i-a făcut o surpriză relatând povestea sa în cadrul emisiunii „Surprize, surprize“, difuzată pe TVR1. În urma episodului, Rudy a primit rulota în care locuieşte şi acum.


„De şase luni am parcat-o aici pentru că firma în curtea căreia stătea a dat faliment şi a trebuit să o scot. Mi-e teamă să nu se întâmple vreun accident şi să rămân fără casă. Nu am încălzire în rulotă şi mă gândesc că o să fie şi mai frig şi o să îngheţ“, a declarat Rudy. De câţiva ani şi-a construit cu propriile mâini cea de a doua remorcă. Ambele sunt semnalizate corespunzător, iar Rudy cunoaşte toate regulile de circulaţie.
„Poliţiştii mă opresc doar ca să se uite la TIR-ul meu şi se miră cum pot să trag asemenea greutate după mine. Mi-au spus că sunt maşini care nu sunt aşa de bine semnalizate ca TIR-ul meu“, susţine tânărul.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite