„Ierburile“ se vând la liber în Satu Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un singur magazin de plante etnobotanice a fost amendat pentru că produsele nu aveau prospect în limba română. Oricine poate să cumpere din cele trei magazine de plante etnobotanice din oraş, deşi unele produse au specificaţia „interzis consumului uman“.


În cele trei magazine etnobotanice din Satu Mare se vând, cu specificaţia „Interzis consumului uman“, ierburi cu efecte halucinogene, produse care, conform comercianţilor sunt destinate arderii, pentru îmbunătăţirea olfactivă a ambientului, întocmai ca beţişoarele parfumate, sau colecţionarilor de plante exotice.

Fără de lege 

Numai că diferenţa dintre beţişoarele parfumate şi aceste produse, fumate, consumate prin inhalare, în combinaţie cu tutunul, crează stări euforice, iar în funcţie de cantitatea şi tipul produsului consumat, senzaţii halucinogene.  „Acum circa două luni am controlat aceste magazine. Nu încalcă nicio legislaţie în vigoare. Singurele amenzi pe care le-am putut aplica au fost cele legate de traducerea etichetelor în limba română“, spune Valentin Breban, comisar şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Satu Mare. Acesta mai spune că se pregăteşte un proiect de lege care va trece substanţele conţinute de aceste ierburi pe lista interzisă şi incriminată de lege.

Comercianţii de „ierburi“ rămân pe poziţii

Patronii acestor magazine nu sunt de acord cu un astfel de proiect. „Dacă statul ar fi aşa de îngrijorat de sănătatea publică ar interzice consumul de alcool şi de ţigări, în cazul cărora s-a demonstrat clar că provoacă cancer şi alte boli incurabile. Chiar şi în situaţia în care aceste produse ar fi consumate, nu creează dependenţă şi nu au efecte secundare. Şi nici nu le comercializăm minorilor“, susţine Horaţiu Ardelean, patronul magazinului The Highway SRL. Acesta mai spune că a fost amendat cu 1.000 de lei pentru lipsa unor etichete în limba română, însă acum produsele sunt etichetate conform legii. „Au fost şi cei de la Antidrog, au luat mostre din fiecare produse şi le-au trimis la Bucureşti pentru expertize. Nu numai că nu au găsit nimic ilegal, dar nici până azi nu mi-au plătit marfa luată“, a adăugat Ardelean.  Preţul unui plic de ierburi variază, în funcţie de calitate şi cantitate între 65 şi 140 de lei. Şi clienţii sunt de partea patronilor magazinelor. „Nu înţeleg ce tot au cu aceste magazine. Nimeni nu încalcă legea, iar produsele nu ucid pe nimeni“, a afirmat, sub protecţia anonimatului, un client al magazinului.

„Şi în situaţia în care aceste produse ar fi consumate, nu creează dependenţă şi nu au efecte secundare“

Horaţiu Ardelean
patronul magazin

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite