Sindicaliştii din învăţământul preuniversitar vor picheta Prefectura

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Drăgan, preşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Satu Mare
Ioan Drăgan, preşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Satu Mare

Conducerea Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) Satu Mare a stabilit calendarul acţiunilor pe care urmează să le întreprindă în zilele următoare. Sindicaliştii vor să organizeze un protest în faţa Prefecturii satu Mare în cursul zilei de 24 octombrie, iar pe 4 noiembrie vor participa la mitingul de la Bucureşti.

Ioan Drăgan, preşedintele SIP Satu Mare susţine că pe 24 octombrie, ora 11.00, membrii sindicatului şi lideri din învăţământ vor desfăşura un protest în faţa Prefecturii Satu Mare. Pe 31 octombrie va avea loc întâlnirea cu parlamentarii şi comisia de dialog social la Prefectura Satu Mare, având ca subiect învăţământul şi legea dialogului social. Ultima manifestare care va încheia şirul celor de mai sus va avea loc pe 4 noiembrie, când reprezentanţii SIP vor participa la acţiunea de protest din Bucureşti.

De asemenea, membrilor şi liderilor din unităţile de învăţământ le este adresată o ”solicitare imperativă” de a participa la pichetare.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite