Povestea cămăşilor oşeneşti minunate croite de o mamă şi fiica ei. „Avem atât de mult de lucru, că luăm comenzile cu două luni înainte“

Maria şi Ana Cardoş, mamă şi fiică, au preluat din familie tradiţia cusutului de haine, care s-a transmis din generaţie în generaţie. După o experienţă în industria modei de la Paris, cele două s-au întors la Negreşti Oaş pentru a-şi deschide propria afacere.

Maria Cardoş este considerată o ambasadoare a Ţării Oaşului în lumea mare a modei. Femeia a lucrat ani buni pentru două case de modă din Paris după care a decis să se întoarcă în ţară.

„Prima dată am lucrat la Paris la o casă de modă unde se croiau ţinute pentru miri. Eu trebuia să fac cravatele acestora. Aveam un copil de şcoală acasă şi am simţit nevoia să mă întorc, ca să mă aibă aproape în această perioadă de dezvoltare. Pe urmă m-am întors la Paris şi am lucrat pentru o altă casă de modă, care făcea costumaţiile pentru balerinii de de pe gheaţă, pentru dansatori”, explică Maria Cardoş. 

Croitoreasa a decis să se întoarcă definitiv acasă după ce fiica ei a absolvit facultatea de Design şi s-a arătat interesată să pornească propria afacere la ea acasă, în Negreşti Oaş, judeţul Satu Mare.

Ana Cardoş, fiica croitoresei, a cochetat la rândul ei cu casele de modă din Paris, lucrând cu mama ei la realizarea costumelor pentru dansatori şi patinatori. Acum cele două realizează cămăşi tradiţionale oşeneşti. 

Croitorie transmisă de la o generaţie la alta

„Eu m-am apucat de croitorie după ce am terminat clasa a X-a. Mama cosea haine oşeneşti, că eram mai mulţi fraţi. Ne făcea nouă să avem cu ce să ne îmbrăcăm. De atunci am luat în primire maşina de cusut şi am început să cos. După aceea m-am angajat şi am făcut un curs de croitorie şi apoi am început să lucrez singură, mai mult bluze, capoate, costume tradiţionale din zona noastră şi acum am 30 de ani de activitate de când cos bluze. Acum ştiu să cos orice văd în reviste, dar la ora actuală cea mai mare cerere o avem pentru bluze cu imprimeuri oşeneşti şi rochiţe de fete. Am non stop de lucru la câtă cerere este acum”, afirmă Maria Cardoş.

„Mie de mică mi-a plăcut să lucrez în domeniul acesta. Pentru hainele tradiţionale am o pasiune aparte, pentru că am crescut de mică lângă ele. Pe parcurs, mi-au plăcut tot mai mult. De mică am ajutat-o pe mama, dar după ce am crescut m-am reprofilat, jumate pe rochii de seară, ţinute mai moderne, dar am rămas şi cu pasiunea pentru cele tradiţionale. Am făcut studii de design la Bucureşti, apoi am lucrat cu mama la Paris la mai multe case de modă, apoi am revenit şi am deschis aici un atelier şi intenţionez să merg mai departe să dezvolt cât mai mult această pasiunea”, afirmă Ana Cardoş.

Deşi mai este mai mult de o lună până la Paşti, cele două nu mai iau comenzi de cămăşi tradiţionale, pentru că cererea pe care au înregistrat-o până acum este atât de mare încât le este frică ca nu cumva să nu poată să îşi onoreze comenzile la timp. Iar mai apoi le aşteaptă un nou val de comenzi, pentru perioada nunţilor. 

„Avem comenzi pentru toate tipurile de articole, rochii de seara, de zi, cămăşi tradiţionale, mai ales acestea pentru Paşti, că tot urmează. Şi pentru Sfânta Maria mai avem multe comenzi. De obicei, avem atât de mult de lucru că luăm comenzile cu 2 luni înainte, cel puţin”, afirmă Ana Cardoş.

Şi dacă despre industria textilă se spune că nu este profitabilă în România, cele două femei combat acest lucru arătând spre micul lor atelier şi spre volumul de muncă pe care îl au. Deşi majoritatea oşenilor pentru care ei cos vin din străinătate, de unde ar putea să îşi procure haine de firmă, ele au de lucru mult, cu materiale sofisticate şi la preţuri care să le asigure un trai mai mult decât decent. 

Comenzi multe, mână de lucru greu de găsit

„Pe iarnă şi pe Paşti fac bluze cu mânecă lungă şi pe vară cu mânecă scurtă. Materialul e acelaşi, atâta că diferă lungea mânecii. Materialul este adus din Cehia, nu este la îndemână peste tot, este cajmir, e un material foarte scump, până la 100 de euro metru, cele noi, cele mai vechi sunt şi mai scumpe.”, afirmă Maria Cardoş.

Totuşi, în micul paradis pe care şi l-au creat acasă şi care nu le mai împinge să plece la mii de kilometri pentru un venit, există şi o problemă. Lipsa forţei de muncă şi a celor calificaţi, astfel că mama şi fiica sunt nevoite să se descurce singure cu tot ce au de făcut. 

„Când am mers dă dau proba de lucru în Paris, la 10 am dat proba de lucru şi la 11 aveam contractul de muncă în mână. Acolo numai chinezi sunt mână de lucru. Când au văzut ce ştiu să fac au şi făcut rapid contractul. Din păcate aici nu prea e cu cine lucra, că toată lumea e plecată. Haine oşeneşti mai fac câteva bătrâne prin zonă, dar după ce nu o să mai fie ele şi nu o să mai facem noi nu mai rămâne cine să coase aşa ceva. Am avut două fete tinere care veneau să mă ajute, să şi înveţe, le şi plăteam, dar cum au terminat şcoala au plecat şi ele în străinătate, aşa că nu avem cu cine lucra chiar dacă ne dorim să angajăm pe cineva”, mai afirmă Maria Cardoş.