În vechiul mandat angajaţii Consiliului Judeţean au fost la cursuri plătite de inteligenţă emoţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajaţii beneficiau de cursuri de specializare plătite, pe litoral - foto: adevarul.ro
Angajaţii beneficiau de cursuri de specializare plătite, pe litoral - foto: adevarul.ro

Noua conducere s-a lovit de lipsa angajaţilor de la muncă, la preluarea mandatului, aceştia fiind la cursuri de perfecţionare, pe litoral. Când au descoperit despre ce cursuri e vorba, conducerea a căutat pe Google să vadă despre ce e vorba la aceste cursuri.

După cinci luni de activitate, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Rus, a ieşit public pentru a prezenta stadiul unor proiecte şi pentru a vorbi despre altele pe care Consiliul Judeţean cu actuala conducere le are în plan, le derulează sau le continua de la vechea conducerea.

Ioan Rus afirmă că startul muncii efective în Consiliul Judeţean a fost greoi, dat fiind faptul că o bună parte a angajaţilor se aflau în concediu în perioada în care s-a preluat conducerea instituţiei.

„Foarte mulţi erau plecaţi în concediu sau la cursuri de formare profesională. Nu vreţi să vă zic despre cu cursuri era vorba, pentru care erau trimişi la mare. E vorba de cursuri de inteligenţă emoţională. A trebui să caut pe Google ca să înţeleg pentru ce sunt acestea. De ele e nevoie la cei care au de lucrat cu stări conflictuale, nu la birouri”, a afirmat vicepreşedintele Ioan Rus.

Acesta a mai afirmat că deşi actuala conducere este contestată pentru că nu a demarat mai multe proiecte pregătite de vechea conducere, lucrurile stau altfel în realitate. Vicepreşedintele afirmă că erau gata de derulat doar proiecte de infrastructură mici, exemple fiind drumul de la Pir de 2km sau cel de la Potău de 6 km, dar pentru cele mari, nu erau lucrurile pregătite, cum ar fi cel de la Tăşnad la Berveni. Pentru a pune la punct acest lucru s-a interzis concediul la Direcţia Tehnică şi s-au pus la punct lucrurile pentru a începe lucrările.

Este şi cazul altor lucrări, cum ar fi renovarea Şcolii 13, unde lucrările au fost blocate din cauza faptului că nu a fost aleasă culoarea pereţilor. Un alt exemplu este drumul Gelu- Mădăras, care va fi readus la o stare de normalitate până la sărbători. 

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite