Cum a rezistat mişcarea anticomunistă din Caraş

Nemulţumiţi de modul în care sistemul comunist a încercat să se impună, bănăţenii din zona Teregova s-au refugiat, în anii ’50, în munţi în semn de revoltă.

Bănăţenii care au lăsat plugul şi au pus mâna pe arme, ascunşi în munţi, au rămas în istoria sângeroasă a luptei anticomuniste, în amintirea puţinilor supravieţuitori ai terorii şi a celor care au încercat să le facă viaţa mai uşoară.

Luptători din fire, cei din zona Teregova-Domaşnea au luat decizia să facă ceva, ca să preîntâmpine ceea ce în Rusia făcea ravagii: instalarea sistemului comunist, care a lăsat în urmă mai multe victime decât cel nazist. „Momentul declanşării acţiunii de rezistenţă din Banat au fost alegerile din ‘46, atunci când comuniştii au furat la scorul electoral. De fapt, a fost o reacţie de rezistenţă împotriva organizării lor. Iniţiativa a aparţinut ţărăniştilor. Un astfel de centru puternic de rezistenţă a luat naştere în zona Caransebeş, spre Oraşova. Foştii legionari au devenit lideri de opinie şi s-au transformat în oameni de acţiune”, a povestit istoricul Miodrag Milin, autorul mai multor cărţi pe tema mişcării de rezistenţă anticomunistă din zona Banat.

Lupta cu sistemul
Deşi o lovitură de stat nu ar fi avut niciodată şanse de izbândă, partizanii care s-au grupat şi refugiat în Munţii Banatului le-au dat serioase bătăi de cap securiştilor. Noii stăpâni îi terorizau periodic pe localnicii din zona Teregova-Domaşnea, cărora le spuneau „chiaburi”.

„Taxa anuală era de 3.000 de kilograme de cartofi, 2.000 de kilograme de fân şi 400 de carne, dintre care o sută de porc şi trei sute de vită. Eram persecutaţi la sânge şi rămâneam fără tot ceea ce produceam”, şi-a amintit Ianăşi Colţan, unul dintre localnicii teregoveni, care au înfruntat teroarea comunistă.