Reşiţa: Un grup de tineri a fost săltat de jandarmi de la poarta ştrandului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reşiţa: Un grup de tineri a fost săltat de jandarmi de la poarta ştrandului
Reşiţa: Un grup de tineri a fost săltat de jandarmi de la poarta ştrandului

Jandarmii au fost solicitaţi de administratorul locaţiei pentru a-i ridica pe tinerii care, ameţiţi de aburii alcoolului, au încercat să între la ştrand fără a plăti bilet.

Un echipaj de jandarmerie care executa o misiune de menţinere a ordinii şi siguranţei publice în Reşiţa, a fost solicitat să intervină, ieri după-amiză, pentru calmarea spiritelor ce erau pe cale să degenereze într-un scandal de proporţii,  la unul din ştrandurile din municipiu.Patru tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 26 de ani, ameţiţi de aburii alcoolului, au încercat să pătrundă în incinta ştrandului fără să achite contravaloarea biletului de acces. Ei nu au vrut sub nicio formă să părăsească locaţia respectivă. Astfel, cei care se ocupă de ştrand, au fost nevoiţi să ceară sprijinul jandarmeriei.

În loc să plătească 10 lei pentru intrare, tinerii au plătit 400 de lei amendă

Angajaţii Inspectoratului de Jandarmi au intervenit pentru a-i linişti pe cei patru.Pentru că au avut un comportament nefiresc, tinerii au fost amendaţi. Ei trebuie să plătească acum  câte 400 de lei pentru că au tulburat liniştea celor care erau la ştrand, dar şi pentru că au refuzat să perăsească locaţia la insistenţele repetate ale personalului societăţii.

Pentru sesizări, cetăţenii pot apela la orice oră numărul unic de urgenţă 112, sau direct la dispeceratul  Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin la numărul de telefon 0255/202240.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite