Exclusiv: Pasionaţii de enduro „cotropesc” ariile protejate din Caraş- Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Garda de mediu nu a dat amenzi ca să îi înveţe minte pe iubitorii de adrenalină. Turiştii străini preferă pădurile din judeţ atunci când practică enduro pentru că nimeni nu îi tragere la răspundere, iar traseele sunt spectaculoase.

În timp ce în majoritatea ţărilor Uniunii Europene activităţile de tip enduro sunt interzise sau cel mult pasionaţii le pot practica pe trasee special amenajate, pădurile judeţului Caraş-Severin nu doar că sunt „cotropite” de străini, ci traseele amenajate sunt aproape insignifiante. „Ţara” enduro este în zona Brebu Nou-Gărâna. Anual, zeci de pasionaţi simt adrenalina sub ochii autorităţilor responsabile. „Aproape la fiecare sedinţă a celor de la parcurile naţionale era în discuţie şi rezolvarea acestei probleme. În judeţ sunt două astfel de parcuri şi, din câte ştiu, mai sunt probleme nerezolvate cu cei care fac enduro sau merg cu maşinile de teren prin locuri interzise”, a declarat Silviu Constantin, directorul Consiliului ştiinţific al Parcului Natural Semenic.

image

Relaxare şi SPA la mediu
La polul opus sunt comisarii gărzii de mediu, care ştiu că problema este rezolvată şi în Caraş-Severin nu ar mai fi probleme. Asta în contextul în care toţi pasionaţii enduro ai Europei se adună pe teritoriul judeţului. „Noi avem o evidenţă a tuturor traseelor din judeţ. Într-o perioadă, am avut probleme pe Muntele Mic, dar acum s-au rezolvat. Atât timp cât motocicliştii nu intră în zonele protejate, nimeni nu are nimic împotriva lor. Amenzile sunt foarte mari, între 5.000 şi 20.000 de lei“, spune Marius Cârpean, comisarul şef al Gărzii de Mediu.
Indulgenţa comisarilor de mediu şi-a spus şi de această dată cuvântul. În cursul anului 2010 nu au aplicat nicio amendă celor care fac enduro.  Un start timid la amenajarea unui traseu special pentru enduro a fost dat de Primăria Văliug. „Am investit într-un astfel de circuit aproape 10.000 de euro. Este un traseu cu circuit închis şi a fost construit pe un teren care în Planul Urbanistic General este trecut ca fiind pajişte“, a spus Marius Mocanu, primarul comunei.

image
Reşiţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite