Andrei Furnică exploatează viaţa la maximum şi profită de fiecare clipă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Furnică
Andrei Furnică

Reşiţeanul este sociolog şi îi place să analizeze fiecare aspect al vieţii sale, din care crede că are învăţat câte ceva. Andrei povesteşte cu drag despre micile pasiuni ale copilărie. Cele mai frumoase amintiri ale acestei perioade sunt legate de Pegasul său roşu pentru care avea o pasiune deosebită.

PROFIL
Născut. 12 februarie 1977
Ocupaţie. Documentarist, Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională
Studii. Licenţiat în Sociologie - Universitatea Babeş-Bolyai Cluj Napoca
Familie. Necăsătorit

 „Pe vremea aceea, cred că toate erau roşi. Aşa veneau din fabrică. Mai apoi, le personalizam noi, copii. Şi la acel moment visam, copil fiind, să fac cu bicicleta chiar un tur al Europei. Şi aşa dau într-o altă pasiune a copilăriei: geografia”, a povestit acesta.
Andrei făcea câte o pasiune pentru fiecare lucru care îi atrăgea atenţia. „Vroiam să ştiu care este cel mai înalt munte, cel mai întins continent,  toate acele superlative ce stârnesc interesul copiilor. Excursiile cu şcoala, fetele de care mă îndrăgosteam”, a spus Andrei. În timp, tânărul a căutat să cunoască cât mai multe despre tot ce ţine de sociologie şi în clasa a XII-a, a început pregătirile pentru această meserie. „M-am lăsat convins, uşor, de prieteni dragi. În clasa a XII-a mă pregăteam încă pentru Filologie, cu minunatul profesor Daniel Lazăr. Atunci, prietenii pe care i-am întâlnit într-o vizită la Bucureşti, în vacanţa de primăvară, m-au deturnat către Sociologie. Şi bine au făcut”, a spus reşiţeanul.

O pauză de presă
Pentru că Andrei nu a avut noroc din prima la admiterea facultăţii din Bucureşti, acesta a revenit acasă în vacanţa de vară, unde a lucrat în presă. „Pentru că am picat  la Sociologie, la Bucureşti, şi, ca să nu stau degeaba, am fost pentru un an student la Spiru Haret - Filosofie şi Jurnalistică. Vara a venit cu practica la ziar. Era un ziar local, la mijlocul anilor ‘90”, îşi aminteşte tânărul. În 1997, Andrei intră la Facultatea de Sociologie, la Cluj. Aici, el are parte de o experienţă inedită de pe urma căreia a avut multe de învăţat. „Eram fascinat de faptul de a fi student, departe de casă, cu tot ce implică asta. Şi era mult mai important decât învăţătura propriu-zisă. În facultate am făcut din toate câte puţin, aşa că nu pot să spun că eram sociolog imediat după ce mi-am obţinut licenţa”, a povestit acesta.
După terminarea studiilor, Andrei a plecat în Canada unde a stat aproximativ trei ani de zile. „Am decis să urmez drumul unei ţări străine pentru că la acel moment, Clujul era încă un oraş închis. În Canada a fost o perioadă în care am lucrat şi o altă perioadă în care am urmat cursuri de masterat în scociologie la University of Waterloo”, a mai spus acesta.

Întrebări şi răspunsuri

Ai lucrat pentru prima oară drept consilier şcolar. Cum a fost?
Prima experienţă de acest gen a fost în 2001, la un liceu din Curtici. A fost puţin ciudată. Nu îmi cunoşteam încă bine meseria de sociolog, iar acolo eram pus în faţa unor situaţii cu totul şi cu totul noi pentru mine.

De ce ai revenit la Reşiţa?
Întoarcerea la Reşiţa, şi niciunde altundeva, a fost şi pentru că era singurul loc pe care îl consideram atunci acasă şi mă bucur că am ales aşa.

Ce activitate derulezi în prezent?
Acum sunt documentarist în cadrul Centrului Judeţean de  Resurse şi de Asistenţă Educaţională.

Ce-i place
„Începe să îmi placă meseria. Sunt experienţe care trebuie să se adune pentru a şti să faci lucrurile pentru care, mai devreme, o diplomă te-a certificat. Şi am început să scriu. Îmi place că întâlnesc tot mai mulţi oameni care au început să îşi deschidă perspectiva. Să facă ceea ce le place, lucrurile la care se pricep“.

Ce nu-i place
„Nu îmi place când văd oameni învinşi, lipsiţi de speranţă. Cei care au ajuns să creadă că nu mai e nimic de făcut. E descurajant pentru noi toţi. Căci mai sunt atât de multe lucruri de făcut şi fiecare, acolo la el, în meseria lui, acolo unde se pricepe“.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite