Scandal cu iz penal pentru bani în Consiliul Local al municipiului Reșița

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Investiţiile din oraş s-ar putea opri din cauza lipsei de bani
Investiţiile din oraş s-ar putea opri din cauza lipsei de bani

Aleşii locali au realizat că încasările la bugetul local sunt mai puţine decât investiţiile aprobate fără o analiză aprofundată. Ultimul plen al aleşilor locali s-a finalizat cu discuţii în contradictoriu pe tema investiţiilor în exces pe care legislativul le-a aprobat, fără să le analizeze. Asta pentru că, potrivit legii, veniturile estimate la începutul fiecărui an nu au voie să le depăşească pe cele încasate în

Consilierii reşiţeni au ajuns în situaţia de a face estimări chiar şi mai mari de sută la sută. Lucrurile încep să prindă un curs penal pentru membrii legislativului, care, de multe ori, votează proiectele de hotărâre iniţiate pe bandă rulantă, fără să analizeze în detaliu care sunt investiţiile de care se pot apuca, ori pe care le pot duce la capăt.

„Tot facem rectificări bugetare şi nu ştim de unde să scoatem bani. Putem pune Consiliul Local Reşiţa într-o situaţie penală. Dacă până la finele anului mai înregistrăm şi datorii, suntem buni de plată”, a spus viceprimarul Reşiţei, Cristian Panfil.

Bugetul oraşului este supraîncărcat
„Încărcăm veniturile în ideea unor încasări care nu există”, a declarat şi cel de-al doilea viceprimar al oraşului, Sorin Simescu. Edilul şef, Mihai Stepanescu încearcă să calmeze spiritele, în timp ce consilierii au îndoieli că vor avea bani ca să finanţeze lucrările de amploare. „Este important să fim realişti. Trebuie să respectăm legea”, a spus primarul Mihai Stepanescu.    

Cine e de vină
Consilierii încearcă acum să găsească scuze despre modul în care au ajuns în situaţie. Investiţiile de la Reşiţa depăşeasc încasările care s-au făcut în anul precedent cu 150 la sută, potrivit viceprimarului Cristian Panfil. Situaţia este destul de gravă, dar timp este suficient ca primăria să pună presiune pe rău platnici.

„O contribuţie importantă la sărăcirea bugetului oraşului o are Guvernul României, care ne aruncă pe cap o serie de plăţi pe care trebuie să le facem din banii reşiţenilor. Subvenţia la încălzire sau plata persoanelor cu handicap sunt doar două exemple în acest sens”, a declarat consilierul Ioan Benga.

Potrivit legii, din luna septembrie a acestui an, primăriile trebuie să aloce bani pentru subvenţia pe care o primesc persoanele cu handicap sau însoţitorii acestora. Efortul bugetar al primăriei este la acest capitol de aproximativ 1,6 milioane de lei până la finele anului. Cheltuiala nu a fost prevăzută iniţial.

Mai mult decât atât, pentru ca preţul gigacaloriei să rămână neschimbat pentru locuitori în această iarnă, municipalitatea trebuie să suporte din banul public al tuturor reşiţenilor suma de aproximativ 200.000 de euro.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite