File de istorie pentru turiştii cărăşeni pe ruta de cale ferată Oraviţa-Anina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călătorie pe traseul de cale ferată Oraviţa-Anina
Călătorie pe traseul de cale ferată Oraviţa-Anina

Reşiţenii pot alege pentru acest sfârşit de săptămână o călătorie cu trenul pe ruta Oraviţa-Anina. Traseul feroviar este recunoscut în Europa pentru frumuseţea peisajului şi vechimea construcţiei, obiectivul turistic fiind şi unul dintre cele mai importante din judeţ.

Spectacolul de culori al toamnei şi peisajele unicat sunt o adevărată bucurie pentru turiştii care aleg să cunoască istoria judeţului Caraş-Severin.
Sfârşitul acestei săptămâni poate fi unul dintre cele mai frumoase pentru reşiţenii care vor să viziteze traseul de cale ferată Oraviţa-Anina. Turistul începe călătoria fascinantă chiar din monumentul cultural Gara Oraviţa, prima clădire cu această destinaţie din România.

Traseul este supranumit „Semeringul Bănăţean“ datorită asemănării dintre acesta şi calea ferată „Semering” din Austria, construită între anii 1845-1854. Pe cei 33 kilometri parcurşi sunt 14 tunele, cu o lungime totală de 2.084 m, şi 10 viaducte. Calea ferată Oraviţa-Anina este unicat în ţară noastră precum şi în sud-estul Europei, este monument istoric încadrat în grupă valorică „A“ şi constituie pe drept cuvânt o artă inginerească. „Traseul se parcurge în două ore timp în care ai parte de un spectacol minunat al naturii. Orice pasionat de trenuri trebuie să parcurgă acest traseu măcar odată în viaţă“, spune Laura Barbu, una dintre persoanele care a parcurs recent acest traseu.

Semnale negative

Încă din anul 2006 a fost adusă în discuţie închiderea acestui traseu, dar de abia acum, în plină criză economică, lucrile încep să devină serioase. Reprezentanţii Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Caraş-Severin spun că această rută este una foarte importantă pentru judeţ, mai ales că, la construirea căii ferate, au contribuit oameni din toată zona. „Pe lângă faptul că este o zonă unicat în ţară şi nu numai, trebuie să ţinem cont şi de faptul că oamenii au contribuit la realizarea acestui monument“, spune Dana Bălănescu, consilier superior de cultură. Indiferent de intenţiile CFR, puteţi vizita obiectivul atât timp cât mai este în funcţiune.

„Traseul este supranumit „Semeringul Bănăţean“ pentru că seamănă cu „Semering“ din Austria“.
Dana Bălănescu, consilier cultură


Invitaţie pe corzi suspendate la înălţime pe Munţii Aninei


Deşi şedinţele de căţărare costă chiar şi 100 de euro, turiştii se înghesuie să simtă adrenalina în Munţii Banatului, care sunt tot mai căutaţi. Tiroliana este unul dintre sporturile montane extreme care prinde tot mai mult la public. „Turele de aventură sunt tot mai căutate. Tiroliana pe traseele din Munţii Aninei este agreată, mai ales de timişoreni, pentru că în Timiş nu sunt locaţii potrivite”, spune instructorul Sorin Fitu, de la Vertical Adventure. Cu cât sunt mai mari grupurile de turişti care se încriu la practicarea de sporturi extreme, cu atât pachetul este mai ieftin. O altă condiţie impusă de organizatori este dificultatea.  „Pentru grupurile mai mari de zece persoane, turiştii scot din buzunare sume cuprinse între 50 şi 100 de euro”, adaugă Sorin Fitu.

Intrare gratuită la patinoar


Reşiţenii se pot bucura, mai nou, de patinoarul din Parcul Tricolorului, din Govândari. Cei care iubesc acest sport au tot anul la dispoziţie ca să alunece pe gheaţa din plastic. Indiferent de ora la care ajung pe patine, micuţii pot patina gratis. Asta pentru că cei care deţin obiectivul s-au gândit să îi surprindă plăcut pe copii, timp o lună, odată ce au reuşit să inaugureze patinoarul. După 30 de zile de la inaugurare, suma de intrare va fi una modică.

Spectacolul „Bigamul“ ajunge la Reşiţa

Teatrul „Vest” prezintă spectacolul „Bigamul”, de Ray Cooney. Din distribuţia comediei „Bigamul” fac parte actorii: Constantin Berry, Florin Ruicu, Dan Mirea, Camelia Ghinea, Ana-Maria Cizler, Sorin Fruntelată, Cristian Brătoiu, Iustina Prisăcaru şi Nicolae Pârvulescu. Regia este semnată de Cristian Ioan, iar scenografia de Florica Zamfira. Reprezentaţia va avea loc de la ora 19, pe scena Casei de Cultură „Corneliu Diaconovici” a Sindicatelor din Reşiţa. Preţul unui bilet este de 15 lei.


Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite