Rugăciune împotriva crizei cu ajutorul apei sfinţite, la bisericile din Reșița
0Pentru că anul care s-a încheiat a fost unul cât se poate de prost, reşiţenii au ajuns la concluzia că trebuie să apeleze la lucrurile sfinte. Ana Furce, de 74 de ani, a venit în această dimineaţă să ia agheasmă de la biserică şi să scape de toate necazurile.
„Dacă anul trecut ne-am mai descurcat cu banii, anul acesta cred că o să fie unul foarte greu. Aşa că mă rog să scăpăm şi de criza asta ca să le fie bine copiilor şi nepoţilor“, spune femeia. Cu busuiocul şi sticla aduse de acasă, Ana Furce are de gând să împartă apa sfinţită la cunoscuţi, ca să îi ajute.
„Am câţiva vecini care nu pot să vină la biserică şi, evident, voi împărţi apa şi la fiicele mele ca să ajungă şi la nepoţi“, a mai spus în această dimineaţă reşiţeanca Ana Furce. Bisericile din oraşul de pe Bârzava au fost luate cu asalt de credincioşi. Pentru a se evita incidentele, majoritatea preoţilor au sfinţit apa în aer liber. „Am venit să mă rog pentru prosperitate în noul an”, spune reşiţeanca Adina Tomescu.