Verdict în cazul antrenoarei agresate: profesorul Nicolae Borcean este vinovat !

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihaela Rugaci îşi desfăşoară cursurile normal
Mihaela Rugaci îşi desfăşoară cursurile normal

De la bătaia pentru posturi, care a avut loc la Clubul Sportiv Şcolar din oraşul de pe Bârzava, la sediul instituţiei au avut loc mai multe anchete care s-au derulat în paralel. Atât Inspectoratul Şcolar Judeţean, cât şi conducerea Clubului Sportiv au încercat să afle cine sunt vinovaţii.

Atât conducerea clubului, cât şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin s-au transformat în adevăraţi poliţişti, care au cercetat împrejurările în care a avut loc incidentul.

„Am înţeles că s-a stabilit vinovăţia profesorului Nicolae Borcean şi că sancţiunea urmează să fie supusă atenţiei Consiliului Profesoral. Doamna Corcoaţă, inspectoarea de sport, va face o informare pe această temă, cât mai curând”, a declarat inspectorul general, Adrian Doxan. Conducerea Clubului Sportiv Şcolar încă mai analizează situaţia.
Conducerea Clubului Sportiv derulează în paralel o anchetă, dar rezultatele ajung prima dată pe masa inspectorului general, iar apoi, se stabileşte sancţiunea care va fi aplicată vinovaţilor. Partea bună a lucrurilor este că de la producerea incidentului, la clubul sportiv nu au mai existat divergenţe între colegii de catedră.

Reşiţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite