Reşiţenii care locuiesc în zona Parcului Siderurgistului sunt „otrăviţi” cu mangan de la fântână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria refuză să îi informeze pe oameni că izvorul forat în Parcul Copiilor nu are apă potabilă, deşi se vede cu ochiul liber că aceasta e tulbure. Rezultatele analizelor făcute de Direcţia de Sănătate Publică indică o concentraţie de mangan în apă de patru ori mai mare decât cea admisă.

Primăria Reşiţa a inaugurat recent două fântâni cu apă potabilă în cartierul Govândari. Investiţia a scos din buzunarul reşiţenilor aproape 50.000 de lei. Una dintre fântâni nu are însă apă potabilă. Şanse de remediere a problemelor există, dar administraţia locală nu le ia, întrucât reprezentanţii primăriei susţin că apa este potabilă. Localnicii din zona Parcului Siderurgistului au constatat şi ei că ar fi probleme.

„Apa curge mereu tulbure. Degeaba scrie că apa e potabilă”, a spus Nicolae Alexandru. Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) trage un semnal de alarmă. „Potrivit analizelor noastre, apa nu este potabilă. Este inadmisibil ca primăria să nu pună un indicator cu apă nepotabilă”, a spus Luca Dragoş, directorul DSP Caraş-Severin. La polul opus, administraţia nu vede nicio problemă la izvorul din parc. „Apa este potabilă şi îndeplineşte toate condiţiile impuse de lege”, susţine Marius Bălean, purtătorul de cuvânt al Primăriei Reşiţa. 

     

image
image
Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite