Nicu Vlădulescu este artistul care reinventează teatrul reşiţean

Pictorul crede că actul creaţiei nu poate fi delimitat în pictură, teatru sau poezie. Numai toate la un loc au un sens complet.Modest din fire, dar iubit de reşiţeni şi nu numai, Nicu crede totuşi că cel mai important premiu din cariera sa este cel bienal de la Florenţa, obţinut în 2005.

Profil:

Născut. 26.10.1949
Educaţie. Şcoala Populară de Arte Reşiţa
Familie. Necăsătorit, are doi copii

Dacă îl întrebi care a fost momentul definitoriu pentru viaţa sa de artist, Nicu nu îl poate delimita. „Dintotdeauna simt că am avut înclinaţie spre actul creator. Nu îl pot împărţi în pictură, fotografie sau poezie. Dacă simţi că trebuie să creezi, el se manifestă de la sine”, a spus artisul. Nicu Vlădulescu a pictat pentru prima dată la cinci ani.

„Am avut norocul de a creşte în preajma unui om care m-a învăţat să observ detaliile. Mi-a arătat cum să privesc lucrurile, iar acum cred că aceasta a fost principala lecţie care m-a ajutat să devin ceea ce sunt”, povesteşte Nicu, care a ştiut să scrie şi să citească de la vârsta de 3 ani.

A emigrat în Canada

Imediat după Revoluţia din Decembrie 1989, pictorul a ştiut că trebuie să emigreze în Canada, unde, de altfel, a şi trăit timp de 12 ani. „Am avut atunci nevoie de altă experienţă, aşa cum, în momentul în care am luat decizia să mă reîntorc în ţară, am ştiut că am nevoie de o altă experienţă. Lucrurile sunt relativ simple. Nu am mai putut să locuiesc în Canada, pentru că am simţit că misiunea mea la Reşiţa nu s-a încheiat. De altfel, nici nu m-am înşelat. Conduc teatrul din localitate de doi ani şi am în minte o serie de proiecte pe care trebuie să le realizez”, povesteşte Nicu.  Artisul crede că trebuie să reinventeze ceea ce se întâmplă pe scena de la Reşiţa, chiar să îi determine pe actori să renunţe la ea şi să îi scoată în plină stradă.

„Au trecut vremurile în care actorii îşi aşteptau spectatorii la teatru. Acum, ducem noi teatrul în mijlocul lor şi, de ce nu, chiar îi implicăm în ceea ce fac actorii”, spune Nicu. Acesta refuză să creadă în teatrul de conservă sau în artiştii fabricaţi după tipar.

Premiu la Florenţa

Modest din fire, dar iubit de reşiţeni şi nu numai, Nicu crede totuşi că cel mai important premiu din cariera sa este cel bienal de la Florenţa, obţinut în 2005. Şi, deşi conduce o instituţie de cultură, pictează ori de câte ori simte nevoia să o facă.

„Pictez pentru necesitate. Nu trăiesc nicio secundă în afara actului creaţional. Înainte să iau pensula în mână nu mă gândesc la rezultatul finit, ci simt ceea ce trebuie să fac. Întotdeauna am crezut că artisul este doar mesagerul unei forţe care ne coordonează”, a mai spus artistul.

Întrebări şi răspunsuri

Ce alte pasiuni mai aveţi în afară de pictură?
Sunt şi fotograf. Împreună cu Puiu Voinea lucrăm acum la un album care ilustrează judeţul Caraş-Severin. 40 dintre fotografiile din album sunt ale mele. Îmi place să scriu şi poezii.
Care este pictorul dumneavoastră preferat?
Picasso, îmi place foarte mult pentru că umblă la zona mesajului pictural şi nu la detaliu. Îmi plac toate tablourile lui din faza de evoluţie. Este extraordinar modul în care s-a detaşat de figurativ şi a trecut la zona abstractă.
Sunteţi şi unul dintre revoluţionarii reşiţeni. Ce v-a motivat implicarea?
M-a nemulţumit ceea ce l-a supărat pe tot românul, aşa că am simţit că trebuie să fac ceva. Nu am ezitat să mă implic în acel moment şi nu mi-a fost teamă nicio secundă.

Ce-i place
„Îmi plac oamenii care nu se tem de experienţe noi, care ştiu să trăiască şi să iasă din rutină. Este esenţial să asimilăm cunoştinţe noi, testându-le pe propria noastră piele”.

Ce nu-i place
Non-conformismul diferenţiază lucrurile care îi plac de cele pe care nu le suportă. Dar antipatiile sale se referă mai degrabă la natura umană. „Nu îmi plac oamenii obsedaţi şi care trăiesc după tipare”.