De ce carnagiul din Banat costă atât de scump

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ion Roşianu, tatăl Deliei, spune că nu vrea bani, ci ca Hauptmann să simtă că e vinovat. Rudele celor şase victime ale tragediei de la Birda, de acum un an, se simt jignite de cererea familiei Hauptmann de a amâna procesul.

După ce avocaţii au întârziat aproape un an trimiterea în judecată a lui Claudiu Hauptmann, pentru uciderea din culpă a şase persoane, acum, familia tânărului care a condus cu 160 de km/h pe o ploaie torenţială continuă să folosească tertipuri avocăţeşti care să amâne pronunţarea sentinţei. Ieri, la primul termen al procesului care se judecă la Deta, familia Hauptmann a cerut un nou termen pentru a putea să-şi angajeze avocat. Asta după ce, cât timp dosarul s-a aflat în birourile Poliţiei sau pe masa procurorului, tânărul a fost apărat, nu de unul, ci de doi avocaţi.

„Nu vedeţi că se ţin numai de şmecherii? Acum nu au avocaţi, vor să ne întindem cu procesul câţiva ani. Când l-am văzut în sala de judecată, îmi venea să mă reped la el, să trec peste el. Nu pot să-l văd. Am văzut şi atitudinea lui tată-su, care spune totul despre ei”, a comentat Ion Roşianu, tatăl majoretei Delia, care s-a stins înainte să împlinească 18 ani.

Preţul maxim

Familia Roşianu îi cere lui Claudiu Hauptmann daune morale în valoare de peste 300.000 de euro şi materiale, de 16.500 de euro. „Eu am cerut atât, ca să simtă ce a făcut, să simtă că e vinovat. Nu are nimeni nevoie de banii lui, dar trebuie să suporte pentru tragedia asta fără margini. Eu vreau să-i pun în cârcă oricât de mult se poate, pentru că m-a nenorocit”, a adăugat Roşianu.

Cristian Budaci, supravieţuitorul carnagiului de la Birda, s-a constituit şi el parte civilă în proces şi cere daune în valoare de 100.000 de euro. El şi Claudiu Hauptmann au rămas însă buni prieteni, chiar şi după ce amicul său l-a schilodit pe viaţă.

„Cristi e bine acum, aleargă pe stadion, urmează un program de refacere, dar e bine. Rămâne cu tijele alea, dar, mulţumim lui Dumnezeu, e bine. Din câte ştiu eu, familia Hauptmann i-a plătit până acum tratamente şi controale şi tot ce a avut nevoie”, a povestit Marius Budaci, care nu mai locuieşte cu fiul său şi fosta soţie.

Supravieţuitorul a uitat

Tatăl a discutat în câteva rânduri cu Cristi despre accident. „Mi-a spus că nu-şi aminteşte nimic. Ei sunt prieteni, nu ştiu dacă s-au înţeles în vreun fel sau nu”, a mai spus tatăl supravieţuitorului.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite