HUMAN STORY Cornelia Fetea a învins moartea în pustietate

Femeia este unul dintre cei 40.000 de bănăţeni care au fost deportaţi în Bărăgan. Sistemul comunist a lăsat urme de durere care nu pot fi şterse nici la şaizeci de ani de la momentul în care acestea au avut loc.

Viitorul a patruzeci de mii de bănăţeni din zona de câmpie şi de munte s-a schimbat dramatic într-o singură zi. Este vorba despre 18 iunie 1951, atunci când zece mii de familii au fost smulse brutal din casele lor şi puse să îşi împacheteze ce au mai de preţ. În doar două ore, cu toţii erau prezenţi în gară, pregătiţi pentru plecare. Vina lor a fost doar că erau fruntaşii satelor şi îşi sacrificau zilele muncindu-şi pământul din zorii zilei şi până seara târziu.

Teroarea din câmpie

Cornelia Fetea are acum 60 de ani, dar îşi aminteşte ziua de 18 iunie cu mare claritate. „Ziua a fost diabolic aleasă, chiar a doua zi de Rusalii, de sărbătoare, ca să amplifice şi mai mult suferinţa noastră. Retrăiesc cu groază momentul evacuării, disperarea părinţilor şi a bunicilor mei. Calvarul a început într-o gară”, povesteşte Cornelia Fetea. Zeci de vagoane de marfă, pline cu oameni gospodari şi vite o aşteptau şi pe Cornelia, care a reuşit cu greu să se cuibărească într-unul dintre vagoane.

„Mă îngrijora mulţimea disperată. Era un murmur de agitaţie de nedescris, iar drumul a fost marcat de temeri, foame, sete şi căldura unei zile toride de iunie”, spune femeia. Ajunsă la destinaţie, a fost şocată de casa pe care a primit-o în schimbul patului cald de acasă: un ţăruş era noua ei adresă. „Părinţii şi bunicii mei au început imediat să construiască ceva. Nu am ştiut ce este acela un bordei până când am ajuns în pusta aceea. Noua casă era făcută din chirpici şi acoperită cu trestie”, spune Cornelia, care a fost obligată de sistem să „sară” peste copilărie. S-a reîntors acasă, la vârsta de 12 ani.

Pentru femeie, la fel ca şi pentru ceilalţi bănăţeni subjugaţi de sistemul comunist, au urmat cinci ani de teroare. Au înţeles ce înseamnă crivăţul printre troienele de zăpadă şi gerul absolut, pentru că trăiau în bătaia lui. Sunetul broaştelor care le săreau noaptea-n pat îi îngrozeşte şi acum. De altfel, în doar câteva zile, sute de oameni au fost seceraţi de mizerie şi de febră tifoidă. Arheologul Dumitru Ţeicu explică de ce bănăţenii au avut această soartă. „Familiile de români, sârbi şi nemţi  au fost ridicate pentru că locuiau în apropierea frontierei, iar autorităţile au luat decizia de a-i muta ca să fortifice zona”, a spus specialistul.

Un medic pediatru a salvat viaţa unui cărăşean

Ioan Icma (foto) avea doar doi ani la momentul deportării. După doar câteva luni, s-a îmbolnăvit de dizenterie. „Mâncarea o consumam chiar şi stricată. Ştiu că m-am îmbolnăvit şi am ajuns la Spitalul Perişoru, unde o doctoriţă m-a protejat şi m-a ţinut în spital mai mult decât a fost nevoie. Mi-a salvat viaţa”, a povestit bărbatul din Ticvaniu Mare.