Gimnastul Dan Chiş-Toia este campionul reșițean cu inimă mare

Dan Chiş-Toia

Gimnastul reşiţean visează la Jocurile Olimpice, chiar dacă doctorii i-au recomandat să abandoneze sportul de performanţă. Dan Chiş-Toia este încă unul din produsele de valoare ale şcolii reşiţene de gimnastică, care i-a dat pe Răzvan Şelariu, Daniel Popescu, Alin Jivan, Falvius Koczi şi mulţi alţii.

Profil
Născut: 19 august 1994, la Reşiţa
Studii: Elev în clasa a X-a la Liceul Traian Vuia din Reşiţa
Ocupaţie: Sportiv de performanţă

Până să ajungă să viseze că va reprezenta România măcar la o ediţie a Jocurilor Olimpice, Dan a depăşit mai multe obstacole, care pe mulţi i-ar fi determinat să renunţe.
A pornit cu un uşor handicap de la bun început. „Am fost descoperit destul de târziu, la o selecţie făcută în sala de sport de la Şcoala Generală Nr. 11. Aveam şase ani. Am început cu doamna Rugaci şi domnul Balinţ. Eram un slăbănog. Tata s-a mirat când a aflat că am fost selecţionat şi chiar m-a întrebat ironic ce caut eu în sala de gimnastică”, îşi aminteşte sportivul.

Probleme de sanătate

Ţinuta corpului şi ambiţia, după cum spune chiar el, au fost atuurile care l-au remarcat în ochii antrenorilor. Treptat a căpătat şi forţă, iar la vârsta de nouă ani a participat la primul concurs important. „Au fost Campionatele Naţionale pentru copii. Am avut emoţii foarte mari, eram destul de dezorientat şi nu auzeam decât ce-mi strigau antrenorii. Ne-am descurcat bine. Am luat locul patru la echipe, la o diferenţă foarte mică de medalie, dar tocmai asta ne-a ambiţionat şi am promis că data viitoare urcăm pe podium”, a povestit Dan. Şi s-au ţinut de cuvânt, de atunci echipa reşiţeană fiind campioană an de an. Pentru Dan a fost infinit mai greu decât pentru colegii lui. Cariera sa a fost pe punctul de a se încheia brusc, înainte practic să înceapă cu adevărat. „Pe la 10-11 ani am aflat că sufăr de o afecţiune la inimă. Doctorii mi-au descoperit inima mărită, aveam şi suflu sistolic şi mi-au spus că, dacă vreau să mai continui cu sportul, o fac pe propria răspundere. Mi-am asumat riscul şi nu-mi pare rău”, a spus gimnastul.

Odată depăşită şi această piedică, Dan Chiş-Toia a început să adune o adevărată zestre de medalii. În 2010 a câştigat medalia de vicecampion naţional de juniori la individual compus şi medaliile de aur la inele şi paralele. Reşiţeanul se poate lăuda şi cu destule performanţe internaţionale. La Cupa DKMT, din Ungaria şi Serbia, a câştigat patru medalii de aur, trei de argint şi una de bronz. Necazurile s-au ţinut însă scai de el. Din dorinţa de a se apropia de perfecţiune, a ratat complet un exerciţiu şi a suferit o accidentare cumplită: entorsă de gradul I la ambii genunchi. A depăşit şi acest obstacol, iar acum ţineteşte sus, sus de tot, la Olimpiadă.

Întrebări şi răspunsuri

Ştiu că ai fost chemat la Lotul Olimpic de juniori. De ce ai rămas totuşi la Reşiţa?
Este adevărat, în 2007 am avut ocazia să plec la Bistriţa, împreună cu Daniel Rădeanu. Părinţii mi-au spus însă să mai aştept. Se gândeau că mi-e greu singur acolo.

Ai un model de gimnast sau de sportiv, în general, pe care îl urmezi în carieră?
Nu ştiu dacă neapărat un model, dar un exemplu pentru mine este Flavius Koczi. L-am urmărit aici în sală, îi cunosc fiecare pas. E un campion adevărat.

E încă devreme, dar te-ai gândit ce vrei să faci după retragerea din activitate?
Mi-ar plăcea să ajung acrobat la Circul Soarelui, în Canada, unde mai sunt destui foşti gimnaşti români şi chiar reşiţeni. Dar nu exclud nici varianta antrenoratului.

Ce-i place:
Lui Dan Chiş-Toia îi plac maşinile şi, dacă nu ar fi făcut sport, probabil, ar fi bătut lumea în lung şi-n lat la volanul unui TIR. „Îmi mai plac fotbalul, calculatoarele şi carnea de pui”, a spus Dan.

Ce nu-i place:
După patru ore de antrenament, programul de odihnă şi cursuri, gimnastului nu-i mai rămâne prea mult timp la dispoziţie. Tocmai de asta spune că nu-i place să piardă timpul degeaba.