Cărășenii se mândresc cu profesorul Nicolae Grindeanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Grindeanu
Nicolae Grindeanu

Profesorul de matematică Nicolae Grindeanu, de la Liceul Pedagogic “CD Loga” din Caransebeș este dascălul cu care cititorii Ziarului “Adevărul”, dar și cărășenii se mândresc cel mai tare.

Profesor o viață întreagă, acesta a format multe generații, care, la rândul lor au ajuns să predea la catedrele din școlile cărășene. Este doctor în matematică și este autorul mai multor culegeri de probleme și exerciții, dar și de metodică matematică. Manualele sale stau la baza formării a sute, poate chiar mii de educatori și de învățători din județul Caraș-Severin. În Campania “Profesori cu care cărășenii se mândresc”, Nicolae Grindeanu a adunat peste 40% din voturile cititorilor. “Nu pot decât să mă bucur că fostele generații apreciază ceea ce am făcut la catedră. Pe lângă încercarea de a-i forma ca dascăli, la Caransebeș, spun eu, sunt multe generații care s-au format ca oameni, maturizându-se departe de casă”, a spus profesorul. Acesta crede că a fi dascăl este un lucru extraordinar și că, în relația cu elevii, un profesor trebuie să impună respect prin atitudinea sa și nu prin autoritatea pe care o are. În ce îi privește pe cititori, aceștia au numai cuvinte de laudă la adresa doctorului în matematică. “Este un om extraordinar și un profesor de excepție. Este un adevărat model, care merită să ocupe locul întâi în topul dumeavoastră”, a spus Anca Drăgoi, o cititoare a forumului “Adevărul”. 

În pas cu evoluția 
Dascăl de o viață, profesorul Nicolae Grindeanu nu a ezitat să se perfecționeze ca profesor. Director mai mulți ani la rând la Liceul Pedagogic “C.D. Loga”, acesta a apreciat că este absolut necesar să devină doctor în matematică, deși nu a avut niciodată intenția să abandoneze învățământul preuniversitar și să formeze studenții să gândească logic. În perioada în care a fost director al unității de învățământ a contribuit la modenizarea laboratoarelor din cadrul școlii, la reabilitarea cantinei unde elevii iau masa și, nu în ultimul rând, a format zeci de olimpici.  

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite