Caraș-Severin este în topul leneșilor la nivel național, din cauza recoltei de toamnă și a suprafeței

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 60% dintre reșițeni au fost recenzați
Peste 60% dintre reșițeni au fost recenzați

Strânsul recoltei şi întinderea judeţului au creat probleme recenzorilor cărăşeni sunt de părere autoritățile. După informaţiile centralizate până la sfârşitul zilei de ieri, Caraş-Severin se găsea în coada clasamentului naţional în ceea ce priveşte acţiunea de recenzare.

“Suntem pe al cincelea loc de la coadă ca realizare”, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, Octavian Ţunea, prefect al judeţului Caraș-Severin. Ţunea motivează lipsa de performanţă şi procentele scăzute prin activităţile sezoniere ale locuitorilor din mediul rural, prinşi cu treburi la strânsul recoltei şi al fructelor de sezon. Partea plină a paharului o constituie faptul că ritmul de recenzare a crescut şi că există premisa, spune prefectul, ca operaţiile de recenzare să se finalizeze în teremenii stabiliţi.

Astfel, până ieri, în cele şase zile de la declanşarea recensământului, din datele colectate la Direcţia Judeţeană de Statistică au fost recenzate 70.073 de locuinţe reprezentând, 54,85% din numărul total. În ceea ce priveşte numărul persoanelor, acesta a ajuns la 161.081. La oraşe, Caransebeşul a luat faţa Reşiţei procentul consemnat în municipiul de pe Sebeş şi Timiş fiind de 63,39%. La Reşiţa s-a recenzat puţin peste 60% din populație.

Topul leneşilor
În clasamentul localităţilor rurale cele mai slabe rezultate au fost consemnate la Zăvoi, unde, explică prefectul că sunt și probleme de ordin juridic. „Primarul este suspendat şi de recensământ se ocupă vicele”, a spus Octavian Țunea. Şi la Grădinari, Sasca Montană, Mehadica, Târnova, Berzovia, Ciudanoviţa şi Sicheviţa, recensământul bate pasul pe loc.

CNP-ul obligatoriu
Obligativitatea prezentării codului numeric personal recenzorilor a fost clarificată atât de prefect, cât şi de Gheorghe Petre, directorul Direcţiei Judeţeane de Statistică. “Persoana care a spus pe postul de televiziune că declararea CNP-ului este benevolă, a fost destituită din funcţia de ofiţer de presă al Institutului Naţional de Statistică.

Este necesar codul numeric din mai multe motive. Cel mai important ţine de registrele statistice de la nivelul ţărilor membre ale Uniunii Europene. Cu ajutorul lor se estimează populaţia şi migraţia internaţională din cadrul UE”, a precizat acesta.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite