„Sahara Europeană” este pusă în valoare de bănăţenii din Serbia şi România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Frumusețea Banatului sârbesc este pusă în valoare de români
Frumusețea Banatului sârbesc este pusă în valoare de români

Localnicii din Banatul Sârbesc învață să atragă bani și să mențină în viață muncile derulate în mediul rural, cum ar fi, producția de gem sau compot de casă și mezeluri sau culesul și valorificarea plantelor medicinale. Asta pentru că și ei vor fie în rând cu cerințele Uniunii Europene, la care visează să adere.

Asociația Euroland Banat are ca scop principal, promovarea Banatului Istoric, fără să țină cont de granițele care despart România de Serbia. Astfel că, pe parcursul timpului a și avut mai multe proiecte pe această temă. „Banatul-trecut și viitor european” sau „Drmul Vinului în Banat” sunt numai două dintre acestea. Acum, Banatul Istoric este pus în valoare printr-un schimb de experiență a producătorilor din Banatul Românesc și cel Sârbesc.

„Vorbim despre revitalizarea spațiului rural prin redeaducerea în actualitate a unor meșteșuguri și obiceiuri tradiționale, care în timp au pierdut din importanță. Acestea ar fi culesul fructelor de pădure pentru producția de gemuri sau compoturi tradiționale. Activitatea s-a restrâns numai la nivelul familiilor, ori mediul rural poate fi scos în evidenţă prin mici afaceri pe această linie”, spune Andrei Szabo, preşedintele Euroland Banat. 

Culesul plantelor medicinale, plus vinderea leacurilor sau ierburilor care îi ajutau pe oameni, mezelurile făcute acasă în Banat, afumate sunt alte exemple în acest sens. „Înainte, toată lumea creștea prci și prepara carnea, în funcție de preferinţele fiecăruia, fără conservanţi şi euri din abundenţă.

Reîntoarcerea la harana de casă, sănătoasă şi fără conservanți este un alt aspect important pe care încercăm să îl transmitem oamenilor”, a adăugat Andrei Szabo. Locuitorii din aceasta zona istorica demonstreaza, in ultimii ani, un interes sporit fata de produsele naturale locale (etichetate ca bio, eco sau naturiste), fata de produse si mestesuguri traditionale, fata de produse ce poarta o anume amprenta locala.  Proiectul „Gusturi şi miresme în zona Dunele Deliblata“ se derulează până în decembrie 2011 şi a fost iniţiat de Primăria din Alibunar.

Care este zona vizată 
Dunele Deliblat sunt niște dune din estul Voivodinei, din Banatul sârbesc, incluse într-o rezervație naturală. Dunele se întind pe o suprafață de aproximativ 30.000 ha, între localitățile Dubovac (în sud, la Dunăre), Alibunar (în nord-est) și Uzdin (în nord-vest). Peisajul, fauna și flora dunelor Deliblat sunt deșertice.

Din acest motiv, sârbii au denumit aceste dune și "Evropska Sahara" (Sahara europeană) sau "Banatski Pesak" (Nisipul Banatului). La începutul secolului XIX, dunele au fost stabilizate cu plantații de salcâm.

Astăzi, peste jumătate din suprafața duneleor este cultivată, iar unele zone dispun de un fond cinegetic bogat. Mulți turiși vin aici să admire munții de nisip înalți de peste 200 m (cel mai înalt punct este Zagajičko brdo, 249m, lângă localitatea Šušara), precum și flora de pe nisip, bogată în culori.



Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite