Planurile de dezvoltator imobiliar ale Primăriei Reşiţa au eşuat. Adio ANL-uri în Fâşia Gaza!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectul de costruire a ANL-urilor în zona Stavila a fost amânat
Proiectul de costruire a ANL-urilor în zona Stavila a fost amânat

Edilul şef al oraşului le-a înmânat aleşilor la ultimul plen un proiect de hotărâre care a prevăzut cumpărarea terenului din Stavila, chiar de pe malul Bârzavei, pentru construirea unui bloc de ANL-uri. Aleşii însă s-au revoltat atunci când au văzut că terenul pe care se exploateză acum ilegal fier vechi, este vândut la suprapreţ Primăriei. Proprietar este TMK.

Potrivit proiectului de hotărâre, municipalitatea ar fi urmat să intre în posesia a peste 16.000 de metri pătraţi, pe care să construiască ANL-uri pentru tinerii reşiţeni care stau de mult timp pe listele de aşteptare. Celelalte variante de teren care ar mai fi putut fi cumpărate în acelaşi scop sunt, potrivit executivului, amplasate la mare distanţă de utilităţile publice, iar aducerea acestora în zonă ar mai costa alte câteva sute de mii de lei din buzunarul reşiţenilor.

Aleşii locali însă, s-au declarat nemulţumiţi şi au considerat că este mai bine să blocheze momentan proiectul. Cel puţin, până când ruşii de la TMK îşi vor băga minţile-n cap şi vor propune un preţ apropiat de cel al pieţei. Potrivit raportului de evaluare a terenului, un metru pătrat în Stavila, pe terenul neexploatat momentan, valorează 8 euro/mp, în condiţiile în care pe Calea Timişoarei costul aceleiaşi suprafeţe este de 6 euro/mp. În concluzie, ruşii ar visa să pună mâna pe aproape 3 milioane de lei din banii publici.

„Acea Fâşie Gaza, amplasată chiar pe malul apei nu valorează atât. Ceea ce este absurd e că ruşii au ajuns să vândă Reşiţei, terenul reşiţenilor. Poate că este utilă investiţia, dar la un preţ rezonabil”, a spus consilierul Ioan Benga.  „În momentul de faţă avem alocaţi 200.000 de euro pentru teren şi alte 400.000 de euro pentru ridicarea locuinţelor ANL. Există negocieri, există raport de evaluare. Dacă toate aceste argumente nu ajung, îmi retrag proiectul de hotărâre de pe ordinea de zi”, a spus edilul şef al Reşiţei, Mihai Stepanescu. 


Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite