A murit ultimul olar din Banat, maestrul Stepan. Întreaga viață și-a dedicat-o respectării tradiției

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Visul său a fost să îi înveţe şi pe alţii arta olăritului, astfel încât să ducă tradiţia mai departe. Ultimul olar din Banat a trăit la Biniş, în Caraş-Severin, în satul în care prin anii ‘30 existau peste 200 de cuptoare de ars lutul.

În 2012, în tot Banatul, a mai existat un singur meşter: Ionică Stepan. Bătrânul olar, născut la 15 mai 1923, a încercat să pregătească de mai multe ori specialişti care să-i continue meşteşugul dar, ca într-un blestem, i-a fost dat ca el să rămână ultimul meşter olar din Banat. Maestrul Stepan s-a născut în luna florilor, în primăvara anului 1923, în satul Biniş, iar meşteşugul olăritului a venit de la sine, dintr-o tradiţie a locului, transmisă din moşi strămoşi.


Căutat de străini
Cu roata olarului s-a făcut cunoscut peste tot, ani de zile fiind invitat să-şi arate măiestria în diverse colţuri ale Europei. „Vechea artă a olăritului are trecere în alte ţări. Oamenii vor să vadă cum se transformă lutul în oale. Aşa se face că m-au invitat la tot felul de târguri şi muzee. Încă de pe timpul lui Ceauşescu, în 1983 şi 1984, am fost trimis în Berlinul Occidental pentru o lună, dar aşa de mult le-a plăcut nemţilor ce au văzut, încât au intervenit la Ambasadă să-mi prelungească viza. În final, am stat trei luni. Am fost şi în Franţa“, a povestit olarul, în ultimul său interviu, acordat reporterilor „Adevărul” Reșița.

La aproape 89 de ani, nea Ionică și-a deapănat amintirile. Privind la articole vechi din ziare, și-a rememorat drumurile sale prin lume. Pe lângă Germania, unde chiar a lucrat o vreme la un muzeu din Hamburg, şi Franţa, a mai fost în Spania şi Ungaria.


Harnic şi ambiţios
Mic de staură, cu ochii vii plini de o lumină tainică, a încearcat să nu se lase doborât de boli şi de suferinţa pierderii soţiei, însă în cele din urmă, a fost învins de bătrânețe. „I-am spus să nu mai facă efort, pentru că a fost operat de prostată şi la şold“, a spus Mărioara Străin, fiica meşterului olar. „Doctorul i-a recomandat repaus şi odihnă, dar tata, din respect pentru cei care îl caută, deschide mereu uşa pentru a le arăta o parte din tainele olăritului“, a povestit femeia.

Ionică Stepan a încercat să pregătească de mai multe ori meşteri olari, dar nu a reuşit. L-a învăţat pe nepot tainele olăritului. Deşi s-a apropiat fulgerător de împlinirea frumoasei vârste de 90 de ani, maestrul Stepan nu a renunţat la visul său, de a le transmite şi altora taina olăritului. Lumea, însă, a părut dezinteresată de meseria care odată făcea furori în satul Biniş.


Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite