Stiri din Resita

S-a deschis tronsonul de drum care leagă Prislop de Muntele Semenic

18 februarie 2012, 11:15 |  Autor: Oana Bejenariu  | 

Cuvinte cheie: resita, adevarul, caras-severin, drumuri, iarna, blocaje, circulatie, retea,

Turiştii din toată zona de Vest au testat pârtiile proaspete de pe Semenic. Foto: Oana Bejenariu

Reşiţa

Turiştii din toată zona de Vest au testat pârtiile proaspete de pe Semenic. Foto: Oana Bejenariu

 

După ce a stat închis de Codul Galben aproape două zile, drumul care duce spre Paradisul Alb de pe Muntele Semenic a fost deblocat, începând cu ora 10.30. Membrii Comandamentului de iarnă din cadrul Consiliului Județean îi sfătuiesc pe turiști să își doteze mașinile cu lanțuri dacă vor să urce pe munte.

Drumarii au acționat cu material antiderapant pe întreaga rețea, de 800 de kilometri de drumuri județene, din Caraș-Severin. În momentul de față se circulă în condiții de ianră, astfel că oamenii pot porni liniștiți la drum, atât timp cât își dotează autoturismele corespunzător. Județul a ieșit de sub incidența oricărui cod, iar în zilele următoare se așteaptă încălzirea treptată a vremii.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    VIDEO DE COMĂ O şoferiţă din Dâmboviţa "parchează" maşina într-un copac

    O şoferiţă din Dâmbobiţa a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-un pom. Scena ...

    Ioan Sabo a depus astăzi jurământul, în calitate de prefect al județului Caraș-Severin

    Ioan Sabo a fost astăzi instalat oficial pe funcția de prefect. Noul reprezentant al Guvernului ...

    Pelerinaj pentru Arsenie Boca

    Zeci de mii de oameni au fost, ieri, în pelerinaj la Mănăstirea Prislop, pentru a-l comemora pe ...

    Timișoara va avea curând tramvaie noi: se așteaptă ofertele producătorilor VIDEO

    Regia Autonomă de Transport Timişoara invită furnizorii de tramvaie să-şi prezinte un modelul ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole