Codul Galben de caniculă îi epuizează psihic pe oameni, care sunt alertați de avertizările meteo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De miercuri, zona de vest a țării a intrat sub avertizarea Codului Galben de caniculă, iar disconfortul termic dă peste cap psihicul locuitorilor. După ce inundațiile au făcut pagube de zeci de mii de euro în Caraș-Severin, acum județul a intrat sub avertizarea codului calben de caniculă.

Aceeași avertizare cuprinde tot vestul țării. Autoritățile au început să ia, de ieri, primele măsuri împotriva temperaturilor ridicate, în timp ce medicii îi sfătuiesc pe oameni să se ferească de soare. Schimbările de temperatură și gradele, care saltă cu mult peste 30 la Reșița, aduc disconfort în rândul populației. Specialiștii explică faptul că urmările Codului Galben de caniculă se răsfrâng direct asupra psihicului uman. „Odată cu corpul fizic, și psihicul are de suferit din cauza caniculei. Pe de o parte sunt efectele directe pe care temperaturile ridicate le au asupra omului, și anume: stări de agitație, senzația de confuzie, scăderea capacității de concentrare, ce în final pot conduce la epuizarea fizică și psihică”, explică psihologul Oana Erena.

Specialistul mai spune că, pe de altă parte, oamenii se confruntă cu efectele indirecte, produse de spaima generată de avertizările numeroase. „Omul devine mai atent la senzațiile pe care le resimte în corp și tinde să le exagereze și să le considere efecte produse de caniculă. Această stare de anxietate permanentă solicită extrem psihicul, creând o stare de atonie”, subliniază psihologul reșițean. 

Cum înfruntă autoritățile canicula
După ce autoritățile județene au trecut prin proba grea a inundațiilor, a căror pagubă se inventariază și la această oră, acum au bătăi de cap cu canicula.

De exemplu, la nivelul Reșiței, administrația locală vine în sprijinul oamenilor cu corturile de prim-ajutor. Acestea pot fi găsite în Centrul Civic și în Parcul Tricolorului și sunt căsuțe dublu-izolate, cu aer condiționat, pat și apă rece, cu program de lucru de la 11:00 și pâna la ora 18:00. Potrivit Comitetului Local pentru Situații de Urgență, în cazul în care temperaturile se mențin ridicate, atunci, contra cost, Direcția de Asistență Socială, în colaborare cu Serviciul tehnic C.L.S.U., va asigura alimentele de bază, apa și medicamentele bătrânilor care solicită ajutor.

„Comitetul pentru Situații de Urgență este activ în această perioadă, astfel încât la nivelul Reșiței să se evite, pe cât posibil, incidentele provocate de caniculă”, a subliniat Florin Brabete, șeful serviciului public voluntar pentru Situații de Urgență.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite