Firma care reface drumurile din Reșița este trasă la răspundere pentru întârzierea lucrării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au decopertat drumul, însă au uitat să mai toarne asflat. Toate acestea se întâmplă în timp ce șoferii își rup bucșele de la mașini și trec cu regularitate pragul service-urilor auto, ca să mai poată circula prin oraș. În plus, firma care asfaltează drumurile a turnat materialul pe ploaie, lucru care a atras după sine aplicarea de sancțiuni.

Inspectorii de la Primărie au constatat mai multe nereguli pe cele patru tronsoane de drum care se reabilitează complet acum la Reșița. Mai exact, firma care se ocupă de asfaltare s-a apucat să decoperteze suprafețe mari de teren, pentru ca, mai apoi să nu se grăbească prea tare cu reabilitarea propriu-zisă. 

 „Au fost penalizați și pentru avansarea în exces a lucrărilor de decopertare și întârzierea exagerată a refacerii carosabilului afectat. În acest sens, s-au  cuantificat în teren cantitățile de lucrări executate și a comunicat în scris constructorului  neacceptarea la plata a situațiilor de lucrări”, spune Marius Bălean, purtătorul de cuvânt al Primăriei Reșița.

O altă nemulțumire sesizată de municiapalitate este turnarea asfaltului pe ploaie, pe parcursul zilei de ieri. „Primarul Mihai Stepanescu a decis sancționarea constructorilor și neacceptarea la plată a lucrărilor executate în această perioadă”, potrivit oficialilor de la Primăria Reșița. Aceștia au adăugat că municipalitatea supraveghează îndeaproape execuția lucrărilor, astfel încât acestea să fie de calitate, să se finalizeze la termen, dar și cu respectarea normelor de circulație în vigoare.


Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite