Fetiţa de 13 ani violată şi filmată de părinţii ei: "Vreau ca mama mea să fie pedepsită!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fata care a trăit pentru patru luni o adevărată traumă, alături de propia sa mamă, a început să îi povestească psihologului său ceea ce simte în raport cu cea care i-a dat viață. Mai exact, fetița de 13 ani se simte vinovată că nu i-a povestit mai devreme bunicii cele întâmplate, pentru că a conștientizat că ceea ce i s-a întâmplat a fost un lucru rău.

Minora abuzată de propriii părinți este în mijlocul unui program de consiliere psihologică. Mai exact, fata a fost luată din vechiul său mediu de viață și dată în grija bunicii sale. Acum, urmează cursurile altei școli, locuiește cu bunica sa și începe să își reia viața, după tragica poveste prin care a trecut.

„La fiecare ședință povestește cum o ademeneau, iar față de mamă are sentimente ambivalente, crede că ea trebuie să plătească pentru faptele sale, dar în același timp știe că este și ființa care i-a dat viață”, a spus psihologul care o consiliază pe minoră. De asemenea, fata are acum un sentiment de culpabilitate pentru că nu le-a spus mai devreme celor din jur ceea ce i s-a întâmplat.

„A fost constrânsă să păstreze secretul. În cazul ei, situația diferă, astfel că șocul postul traumatic nu este atât de evident pentru că fata nu a fost forțată să facă nimic, ci ademenită”, spune psihologul de la Direcția pentru Protecția Copilului Caraș-Severin.

Acum, singura persoană în care fata mai are încredere este bunica sa, la care a fugit în luna decemrie a anului trecut. „Pe 31 decembrie a venit la mine. Fugise de acasă, după ce fusese trimisă să cumpere pâine. Mama îi spusese că eu am murit. Aici mi-a spus că ea nu se mai întoarce acasă și abia după două zile și-a făcut curaj să ne povestească, mie și unchilor ei, ce i s-a întâmplat. Imediat am anunțat poliția. Fetița a crescut cu mine până la 5 ani. Atunci, în vacanța de iarnă au luat-o, fiica mea și soțul ei, spunând că o vor aduce înapoi în luna ianuarie, dar nu mi-au adus-o decât acum patru ani. În 2008, fiica mea a venit la mine cu amândouă fetele, și a plecat înapoi numai cu cea mica, lăsând-o pe cea mare la mine”, povestește bunica maternă a fetei.

De altfel vecinii acesteia au compătimit-o în toată perioada în care nepoata a fost luată de lângă de ea. „Se văita și plângea în fiecare zi că fiica ei nu o lasă să își viziteze nepoata nici măcar la școală. De fapt, fata a fost luată după decesul bunicului său, față de care mama avea un respect ieșit din comun”, spune una dintre vecinele bunicii.

În faţa magistraţilor de la Judecătoria Reşiţa, Carmen Munteanu a recunoscut fără remuşcări faptul că a convins-o pe fiica sa să întreţină raporturi sexuale cu soţul ei, chiar sub privirile ei. Mai mult decât atât, în perioada octombrie-decembrie 2011, când s-a aflat la muncă în Austria, primea de la soţul ei, prin intermediul internetului, filmări cu acesta şi minora de 13 ani în ipostaze porno, cei doi făcând sex în fiecare zi de sâmbătă. 

Pe numele părinților violatori, Carmen și Adrian Munteanu, procurorii de la Crimă Organizată au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă prin sisteme informatice, act sexual cu un minor și rele tratamente aplicate minorului. 

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite