Peste 3.000 de cărășeni au apelat numărul unic de urgență 112. Aproape 300 au fost sancționați, că au sunat în glumă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă
Foto Arhivă

În cel de-al doilea trimestru al anului 2012, la Centrul Operaţional din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au fost înregistrate un număr de 3104 apeluri pe numărul unic de urgenţă 112, faţă de 2735 câte s-au înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Acest număr de urgenţă poate fi apelat în toate cazurile în care anumite situaţii au sau pot avea un efect negativ asupra persoanelor, a mediului sau a proprietăţii şi necesită intervenţia imediată a Ambulanţei, Poliţiei, Pompierilor şi Jandarmeriei. Acest număr este gratuit şi poate fi apelat de la orice telefon, fix sau mobil, atât în România, cât şi în întreaga Uniune Europeană. Toate apelurile la 112 sunt înregistrate automat şi se păstrează într-o bază de date timp de 10 ani.

„Intervenţia oamenilor legii a fost solicitată pentru a aplana conflicte, a cerceta accidente rutiere sau sesizări cu privire la producerea de infracţiuni. Au existat însă şi situaţii în care apelarea numărului de urgenţă nu a fost justificată sau nu s-a confirmat fapta sesizată, numărul acestora ridicându-se la 543 (17,49%), din care 287 de cetăţeni au fost sancţionaţi contravenţional”, a spus Ancuța Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Reamintim că prin apelarea falsă sau nejustificată se poate întârzia intervenţia la salvarea unei vieţi sau limitarea efectelor unor accidente rutiere, calamităţi, dar se consumă inutil şi resurse.

În majoritatea cazurilor promptitudinea a caracterizat intervenţia poliţiştilor, astfel în 2714 (87,43%) de cazuri poliţiştii au intervenit până la 10 minute, la 232 (7,47%) apeluri până la 15 minute şi doar 96 (3,09) până la 20 de minute.

Cele mai multe apeluri au fost din mediul urban, respectiv 1921 (61,88%), iar din mediul rural 1183 (38,11%) de apeluri.

Principalele evenimente pentru care cetăţenii pot apela Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 sunt:  omor, atentat, atac armat, dar și în cazul accidentelor rutiere sau tâlhăriilor.

Apelarea falsă sau abuzivă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 100 la 500 de lei.

Reşiţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite