Automate deştepte şi cu recompensă în cartierele din Reşiţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia locală din Reşiţa vrea să pună în oraş automate de 18 milioane de lei pentru deşeuri. Consilierii locari au votat deja studiul de fezabilitate, iar proiectul aşteaptă răspunsul de la Bruxelles.

Pentru că Uniunea Europeană ne obligă să începem să reciclăm şi în special să sortăm gunoiul menajer, administraţia locală s-a pus pe scris proiecte ca să acceseze bani europeni în acest sens. Oraşul de pe Bârzava se numără printre primele trei oraşe din ţară în care s-ar putea implementa un model ce în ţările occidentale este deja o tradiţie. Mai exact, în oraş vor fi montate peste 20 de automate pentru reciclarea deşeurilor outdoor.

„A fost aprobat studiul de fezabilitate pentru implementarea acestui proiect ce vizează amplasare în oraş de tonete cu afişaj electronic“, a spus Mihai Stepanescu, primarul oraşului. Edilul şef a mai precizat faptul că reşiţenii vor primi fie bonuri valorice, fie fise pentru fiecare pet introdus în aceste automate ce vor fi montate şi în cartierele mărginaşe ale municipiului.

Deocamdată, la Reşiţa, serviciul de salubritate a montat în mai multe zone din oraş 52 de containere tip clopot pentru materialele recuperabile. Deocamdată nu se adună sticla, doar hârtia şi materialele din plastic. „Montarea acestor recipiente a fost făcută în urma unui proiect demarat în urmă cu doi ani. Agenţii economici au obligativitatea de a face acest lucru şi au trei recipienţi speciali de colectare“, a spus Gheorghe Marchiş, directorul punctului de lucru din Reşiţa al Bratner. Printre zonele cu cel mai mare grad de ridicare al gunoiului selectat se numără Stavila, mai exact strada Pavel Chinezu, unde chiar din primele zile oamenii au fost conştiincioşi. „La foarte puţin timp de la montarea acestor recipiente, oamenii le-au umplut până la refuz. Sper ca serviciul de salubritate să ţină pasul cu noi“, a spus Alexandru Schinteie, din Reşiţa.

Sancţionaţi la gunoi


La Caransebeş, cel de al doilea municipiu din Caraş-Severin, serviciul de salubritate nu mai ridică gunoiul celor care nu-l selectează coletiv. Măsura vine după ce la contractul semnat între firmă şi administraţia locală a fost stipulată implementarea acestei proceduri. Mihai Paica, directorul firmei care se ocupă cu salubrizarea municipiului de pe Sebeş, spune că în teren este un supervizor ce discută cu cei care deocamdatăceau nu s-au aliniat normelor impuse, iar acesta decide de unde să se ridice sau nu gunoiul. Mai mult decât atât, societatea a împărţit gratuit sacii necesari pentru colectarea selectivă.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite