Un bărbat şi-a pierdut fiica în cercuri sataniste
0Constantin Brâncuşi regretă că nu a pus piciorul în prag din timp pentru că acum a rămas singur în oraş. Fiica sa, dar şi soţia au plecat în Scoţia, unde tânăra şi-a găsit un iubit care avea obiceiuri obscure.
Familia Brâncuşi a venit în Reşiţa în urmă cu câţiva ani şi părea a fi una obişnuită, în sânul căreia domnea armonia. Liniştea familiei a fost tulburată la scurt timp de fiica soţilor Brâncuşi, o adolescentă care a intrat într-un anturaj dubios. Dintr-o fată liniştită, la locul ei, cu mult bun gust aceasta s-a transformat radical. A început să se poarte ciudat, să evite dialogul cu părinţii, cu vecinii de bloc şi chiar cu colegii de la Liceul de Artă „Sabin Păuţa”.
A renunţat la hainele colorate şi la zâmbetul care o plasa mereu în centrul atenţiei şi a început să îmbrace numai haine negre cu fel de fel de inscripţii şi desene întâlnite la sectele sataniste. Constantin Brâncuşi a discutat de mai multe ori cu soţia sa despre apucăturile fetei, dar mama a pus totul pe seama teribilismului specific adolescenţilor din ziua de astăzi. De la o zi la alta pereţii camerei fetei s-au umplut de postere cu Marllin Manson şi alţi artişti cunoscuţi ca adepţi ai mişcărilor sataniste. Pe fondul alarmării tatălui în familia Brâncuşi au început certurile.
Schimbare bruscă
„Totul s-a schimbat în viaţa nostră când fata noatră s-a împrietenit cu un băiat din Scoţia, cu aceleaşi înclinaţii ca ale ei. Umbla îmbrăcat în negru, purta crucifixuri întoarse şi amulete reprezentând schelete umane. Din acel moment, nu m-am mai putut înţelege cu ea. Băiatul a venit de mai multe ori în vizită la Reşiţa şi atunci mi-am dat seama şi eu că fata noastră este într-un real pericol”, a spus tatăl fetei.
Totul s-a rupt în familia Brâncuşi când bărbatul a intra într-o zi pe uşă şi a găsit casa pustie. A aflat că şoţia şi fiica sa au fugit în Scoţia. De atunci nu mai vrea să ştie nimic de ele.
Cum au apărut semnalele de satanistă
Adolescenta a aderat la o sectă după ce a citit Biblia Satanică. De atunci ea a văzut în Satan un simbol pozitiv. Negrul predomină în îmbrăcăminte fetei, camera în care a stat. Tatăl fetei spune că va elimina toate simbolurile satanistei din locuinţă şi îi îndeamnă şi pe alţi părinţi să curme de la bun început orice apucături similare ale odraselor lor. Cea mai mare mişcare a satanismului a început în 1960, şase ani mai târziu aceasta fondând Biserica Satanistă.