Pâinea albă este tot mai des vândută la negru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contrabanda cu produse de panificaţie a luat amploare în judeţul Caraş-Severin. Brutarii cărăşeni care respectă legea şi plătesc toate taxele, chiar şi mărite,  fac tot mai greu faţă concurenţei ilegale.

În ultima perioadă, poliţiştii de la economic au descoperit 13 situaţii în care diverse magazine intenţionau să vândă pâine la negru. Majorarea taxelor  le îngreunează afacerea celor care se ocupă cu producţia pâinii şi vor să respecte legea.
Hajdar Becaj este din oraşul sârbesc Kikinda şi se ocupă de aproape 20 de ani de fabricarea pâinii şi a specialităţilor din panificaţie. Sârbul are în Reşiţa trei magazine de pâine şi spune că mărirea TVA i-a afectat afacerea, dar deocamdată încearcă să menţină aceleaşi preţuri. „E normal să simţim mărirea taxelor. Cu toate acestea am luat decizia să nu majorăm preţurile, măcar până în luna septembrie”, a spus Becaj. Acesta are aproape 20 de angajaţi, iar taxele către stat sunt foarte mari.

Pâinea albă, confiscată
 „Mi-e nu-mi place să fac ilegalităţi pentru că nu vreau să risc. În fiecare zi căutăm soluţii ca să rezistăm pe piaţă în ciuda faptului că alţii ocolesc legea”, mai spune Hajdar. Poliţiştii cărăşeni au depistat în ultima perioadă tot mai mulţi agenţi economici care transportau pâine fără acte de provenienţă. Luna trecută, aproximativ 300 de pâini fără acte au fost găsite în localitatea Eftimie Murgu.
Poliţiştii au surprins transportul şi au luat măsuri pe loc. Administratorul firmei a fost amendat cu 3.000 de lei. „În 8 iulie, în urma unui control  a fost depistat un transport cu cantitatea de 125 bucăţi pâine, fără a exista documente de provenienţă sau de însoţire a mărfii“, a declarat Ancuţa Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin. Întreaga cantitate de pâine precum şi autoutilitara au fost ridicate în vederea confiscării, iar societatea comercială a fost sancţionată contravenţional cu suma de 3.000 lei.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite