Adelin Miclău, elevul pasionat de fotografie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adelin Miclău
Adelin Miclău

Surprinde imagini cu măiestrie, cântă la chitară şi face voluntariat. Toate acestea le-a învăţat de unul singur.

PROFIL
NĂSCUT.  19.05.1991
EDUCAŢIE. Liceul  Teoretic „Mircea Eliade”, secţia filologie bilingv: engleză

Adelin Miclău este un tânăr de 19 ani care se pregăteşte să devină student. Acesta îşi doreşte să urmeze Facultatea de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene şi să lucreze undeva peste hotare. Timpul liber de la studiu şi vise de viitor şi-l dedică fotografiei.
De aproximativ trei ani, Adelin este propriul său profesor în arta fotografiei. Chiar dacă a fost o simplă întâmplare, această ocupaţie este pentru el şi un mod de viaţă.  „Mă uitam pe internet la tot felul de fotografii, colecţii foto şi am început să le studiez, după care am pus în practică”, a spus liceeanul.

Aparate cu împrumut
Adelin făcea, la început, poze cu aparate de împrumut Imaginile surprinse de el arătau grijă pentru detalii. Una dintre fotografiile de care acesta a fost foarte mulţumit a fost făcută înt-un decor rural. „Pentru că nu aveam propriul, mă bucuram atunci când aveam pe mână aparatul unui coleg şi profitam de ocazie să fac câteva poze. Prima reuşită a fost un peisaj la ţară unde am încercat să combin peisajul natural cu elementul rural”, a explicat tânărul.
Tânărul nu s-a oprit doar la studiul unei poze, ci s-a dotat şi cu un aparat care să îl ajute ca pozele să fie reuşite. „Era normal să îmi doresc un aparat bun, însă a trebuit să aştept până am putut să îmi achiziţionez primul meu aparat şi să învăţ termeni precum diafragma, obturbator sau timp de expunere. După doi ani, am intrat în posesia unui aparat de care sunt mulţumit”, a mai spus acesta.

Fotografiază oameni şi peisaje
Tânărul este un împătimit al peisajelor. În acelaşi timp, îi place să surprindă personajele umane, dar şi ipostazele haioase ale animalelor. „Îmi place să pozez atât oameni, cât şi animale sau obiecte. Îmi place foarte mult să pozez spectacole, concerte, piese de teatru”, a mărturisit Adelin.
Mereu concentrat asupra pasiunii sale, tânărul este atent în alegerea celei mai bune poze. Acesta a ajuns să aibă o colecţie impresionantă. „Fac mai multe cadre, în principiu fac vreo zece poze, dintre care o aleg pe cea mai bună. Colecţia mea de fotografii se împarte în două: înainte şi după ce am primit aparatul de fotografiat”, a mai spus tânărul. Are aproximativ 200 de fotografii, pe care le-a pus în arhivă, şi încă aproape 100 de imagini făcute cu noul său aparat. Deşi nu a avut până acum o expoziţie proprie, Adelin a făcut poze chiar şi pentru o acţiune caritabilă. „A fost un proiect al Clubului Interact, unde am avut 15 fotografii. Tema era liberă eu am avut cele mai multe poze cu animale”, a povestit Adelin.

Întrebări şi răspunsuri

De cât timp cânţi la chitară?
De doi ani tot aveam de gând să mă apuc să învăţ. Am vrut să merg la ore şi am amânat. Acum două luni am schimbat corzile instrumentului şi am început să învăţ singur să cânt la chitară.

Cum este activitatea la Clubul Interact?
Sunt membru fondator al clubului, am participat încă de la primele întâlniri. M-a chemat un prieten. Întotdeauna am participat la astfel de acţiuni. Înainte de Interact  mergeam la Centrul de Voluntariat. Ceea ce fac aici presupune doar voinţă. În schimb, îmi oferă experienţe de viaţă unice.

Ai un fotograf preferat?
Aş putea spune că îl urmăresc pe Jose-Luis Anta pentru că îmi place stilul lui de abordare a unei fotografii.

Ce-i place
„Îmi plac filmele biografice, inspirate din fapte reale. Îmi mai place să fiu autodidact. Îmi plac jocurile de gândire, de strategie, dar nu pe calculator. Şahul, de exemplu, îmi place”.

Ce nu-i place
„Nu îmi place rutina şi nu îmi plac persoanele egoiste care nu ştiu să împartă bucuriile cu cei din jur”.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite