Cei mai buni elevi din ţară se întrec în servicii, la faza naţională a olimpiadei de profil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii care participă la olimpiadă au făcut şi repetiţii pentru probele practice
Elevii care participă la olimpiadă au făcut şi repetiţii pentru probele practice

Sute de elevi din toată ţara au sosit ieri în oraş ca să îşi demonstreze îndemânarea în probe practice. Pentru că tinerii au renunţat la vacanţa de primăvară pentru a participa la olimpiadă, organizatorii le-au rezervat câteva surprize. Caraş-Severin este gazda olimpiadei, la care s-au înscris peste 300 de elevi.

Liceenii sunt împărţiţi pe nouă calificări profesionale din domeniile economic, comerţ, administraţie publică, turism şi alimentaţie publică. După ce au fost cazaţi în camerele lor, tinerii s-au făcut comozi şi au început să repete materia. Elena Bădoi are 19 ani şi învaţă la Colegiul Economic „Viilor“, din Bucureşti.
„Este a două oară când particip la faza naţională”. Tânăra este tehnician în gastronomie şi îşi propune să uimească juriul cu cunoştinţele ei vaste despre mâncare. Deşi nu are şorţ şi nu se apucă să detalieze ingredientele mâncărurilor, Elena va aşterne pe hârtie tot ce a învăţat la şcoală. Fără emoţii şi foarte relaxaţi, tinerii sunt stăpâni pe forţele lor. Şi cei din Brăila abia aşteaptă examenele. „Nu prea am emoţii nici pentru proba practică. Eu aş avea de analizat câteva produse. M-am pregătit foarte bine şi nu cred că voi avea probleme“, spune Monica Jercan.
Profesorii însoţitori sunt mândri de elevii lor şi sunt convinşi că vor avea rezultate bune. În acelaşi timp, dascălii spun că aceşti tineri îşi cunosc deja viitorul şi muncesc mult pentru aceste realizări. „Faptul că au ales să urmeze un astfel de liceu, de profil economic, îi ajută foarte mult la viitoarea angajare. Ei au cunoştinţe ample în ceea ce priveşte serviciile economice sau alte profile, pe care le studiază“, spune Teodora Chiac, profesor la Şcoala Superioară Comercială „Nicolae Kitzulescu” din Bucureşti.

Minivacanţă în Caraş
Cele două probe vor fi susţinute de elevi astăzi şi mâine începând cu ora 9.00. Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean Şcolar Caraş-Severin organizează astăzi pentru cei peste 300 de elevi o excursie prin judeţ. Pentru ca tinerii să se simtă bine în aceste zile la Reşiţa, actorii „Teatrului de Vest” au pus în scenă, ieri, la deschiderea oficială a olimpiadei, spectacolul „Bigamul“.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite