Sperietură de moarte după căzătură în liftul din blocul cumnatei sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Claudia Mândruţă a trăit o experienţă cumplită care a pus-o în situaţia de a-i fi teamă pentru viaţa ei. Tânăra de 36 de ani a căzut în gol în casa liftului dintr-un bloc, dar a avut noroc şi a ieşit pentru că liftul era blocat la etajul trei.

La fârşitul săptămânii trecute, Claudia Mândruţă s-a hotărât să-i facă o vizită cumnatei ei care stă foarte aproape de ea. Pentru că trebuia să urce până la etajul opt, Claudia a vrut să folosească liftul. „După ce am sunat la interfon, am intrat în scară şi m-am îndreptat spre lift. Sigur mă gândeam la ceva şi nu mi-am dat seama că în momentul în care am deschis uşa liftului nu era la parter şi am căzut în gol“, povesteşte Claudia Mândruţă. Cumnata sa o aştepta să intre în apartament, dar după ceva vreme şi-a dat seama că aceasta întârzie prea mult şi s-a dus să vadă ce s-a întâmplat. „Am auzit vecinii că se agitau. Apoi am înţeles că a căzut Claudia în casa liftului“, spune Silvia Iedliscka, cumnata Claudiei.

Reacţie contracronometru
Într-o fracţiune de secundă, Claudia şi-a adunat ultimele puteri ca să iasă din casa liftului, deoarece prin preajmă nu era nimeni să o audă. „M-am ridicat rapid, mi-am adunat lucrurile şi am făcut tot posibilul să ies de acolo. Îmi era frică de faptul că va coborâ liftul şi eu voi muri“, a mai povestit Claudia Mândruţă. În momentul în care tânăra încerca să iasă din casa liftului, o altă persoană se afla blocată mai sus, la etajul trei.
Vecinii spun că ei ştiau că la parter a fost distrus un contact în lipsa căruia uşa putea fi deschisă chiar dacă liftul nu era la parter. Reprezentanţii firmei care întreţine liftul spun că s-a anunţat faptul că este o persoană blocată şi de aceea s-au deplasat la faţa locului. „Nu ne anunţase nimeni de faptul că a fost vandalizată broasca de la parter. Dacă ştiam acest lucru se putea evita un astfel de incident nefericit“, a declarat dispecera firmei în cauză.

Ascensorul este acum în reparaţii
În momentul de faţă ascensorul nu funcţionează. Următoarea revizie era programată pentru luna octombrie 2011, cea mai recentă fiind făcută în luna octombrie a anului trecut. La faţa locului s-a prezentat şi un inspector ISCIR, iar ancheta pentru a se afla cine se face vinovat pentru acest incident este în plină desfăşurare.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite