Relatări incredibile despre românii care ar fi atins vârste matusalemice. Un cuplu din Banat ar fi avut o căsătorie care a durat 147 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mirajul vieţii eterne i-a fascinat mereu pe oameni, iar vârstele matusalemice înregistrate de-a lungul timpului sunt un subiect extrem de disputat.

Diverse izvoare istorice arată că au existat români care au trăit peste 150 de ani. În acelaşi timp totul poate fi doar o poveste frumoasă, care are la bază exagerări sau pur şi simplu erori cauzate de lipsa unei evidenţe corecte a populaţiei. Într-un articol publicat în Magazin istoric, în anul 1968, Ştefan Meteş relatează mai multe cazuri de români care ar fi trecut cu mult de vârsta de 100 de ani.

Profesorul de istorie Mircea Rusnac, autorul blogului Istoria Banatului, a studiat şi el fenomenul şi spune că toate aceste relatări pot fi privite scepticism, însă nu trebuie negate în totalitate.

Între aceştia s-au aflat şi o serie de bănăţeni şi arădeni, chiar dacă putem emite unele dubii legate de veridicitatea vârstelor care au fost vehiculate. Lipsa unor evidenţe clare ale populaţiei, neîntocmirea actelor de naştere şi în general ignoranţa existentă în acele veacuri puteau contribui cu uşurinţă la umflarea acestor vârste până la cote neverosimile. În orice caz, oamenii respectivi au trăit foarte mult, fapt cu atât mai lăudabil, cu cât cunoaştem cât de instabile erau acele perioade, marcate de războaie, molime şi dificultăţi multiple”, spune Rusnac.

Un caz senzaţional, relatat în publicaţia "Magazin istoric", este al soţilor Iovas Rovin, de 172, şi soţia sa Sara, de 164 ani, a cărei existenţă ar fi dovedită şi de o serie de tablouri în care cei doi apar. În mănăstirea Kukus din Cehoslovacia se află o pictură în ulei care reprezintă un bărbat şi o femeie, foarte bătrâni. Pictura are următoarea inscripţie în limba germană: Iovas Rovin, de 172 de ani, şi soţia sa Sara, de 164 ani, de rit grecesc, căsătoriţi de 147 de ani, cu copii adevăraţi, 2 băieţi 3 fete încă în viaţă, cel mai tânăr băiat de 116 ani, şi acesta are 2 strănepoţi unul de 35 de ani şi altul de 27 de ani; zugrăvit în 25 august 1728. În anul 1731, amândoi erau încă în viaţă. În mai 1912, am văzut personal, în cabinetul medicului dr. Virgil Budinţian din Caransebeş, alte două tablouri, care înfăţişau pe cei doi soţi în port naţional bănăţean. Pictura aparţinea altui pictor german, care reda pe scurt în limba germană, biografia celor două personaje, dar întrucâtva deosebită de aceea existentă la Kukus. Sara a trăit mult timp după moartea soţului ei”, arată, în 1968, Ştefan Meteş, în articolul din "Magazin istoric".

În acelaşi articol se mai vorbeşte despre un alt bănăţean care ar fi atins o vârstă matuslemică. 

Din vremea guvernării generalului Marcy se menţionează, în Banat, un oarecare Ciortan Petruţi (Czartan Petracz), care a murit la 1724, în oraşul Caransebeş, în vârstă de 185 de ani. în acel timp, fiul său din a treia căsătorie avea 90 de ani”, scrie Meteş.

Despre cei doi soţi din Caransebeş, istoricul Mircea Rusnac spune că mai există şi o altă relatare puţin diferită. Referitor la aceştia, şi Francesco Griselini scria, într-o formă uşor modificată, în 1780: «Generalului Mercy i-a fost prezentat un român din districtul Caransebeşului, pe nume Iancu Cuvin, în vârstă de 172 de ani, şi soţia sa, Sara, de 164 de ani. Ei au fost căsătoriţi vreme de 147 de ani şi au murit în 1728. Generalul a pus să fie pictaţi şi a trimis apoi tabloul împăratului Carol al VI-lea, care l-a expus în galeria sa de pictură de la Viena»”, arată istoricul reşiţean.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite