Cizmarul cu facultate care îşi trăieşte viaţa printre pantofi

Aurel Mănescu este pantofar de când se ştie, dar în urmă cu cinci ani, a absolvit cursurile Facultăţii de Administraţie doar pentru a-şi dovedi că poate. Aurică, aşa cum îi spun prietenii, debordează de optimism. Meseria aleasă îl pune zilnic în contact cu oamenii care vin la atelierul său pentru a-şi repara încălţămintea.

„Am început meseria la Brăila, la o şcoală profesională. După trei ani de studii, calificarea de pe diplomă este de cizmar tălpuitor şi nu mi-e ruşine cu ea. Am 43 de ani de meserie şi cu cizmăria am întreţinut o familie cu doi copii, aşezaţi la casele lor“, a povestit pantofarul. 

Cu toate acestea, în urmă cu cinci ani, Aurel Mănescu a absolvit cursurile Facultăţii de Administraţie Publică, la zi. Ideea i-a venit de la copiii lui, care au reuşit în viaţă. Deşi facultatea nu l-a ajutat cu nimic după terminarea ei, bărbatul spune că a vrut să urmeze cursurile pentru că atunci când era tânăr a avut alte priorităţi, o familie de crescut. „Niciodată nu mi-a fost ruşine cu faptul că sunt pantofar, dar am vrut să arăt că şi un cizmar poate face facultatea fără probleme“, a spus reşiţeanul.

Meseria, brăţară de aur
Despre începuturile în tainele meseriei, îşi aminteşte cu plăcere. Îndemnul de a urma o astfel de profesie a venit din partea uneia dintre surori, croitoreasă, şi ea, în cadrul cooperativei de prestări servicii din Reşiţa. Ajuns la Brăila, oraşul de pe Dunăre l-a impresionat, iar anii petrecuţi acolo, i-au rămas în memorie. După şcoala profesională s-a gândit că nu strică să se perfecţioneze şi a absolvit tot ce se putea în profesia sa.

„În Cooperativă eram cuprinşi toţi meseriaşii: frizerii, ceasornicarii, zugravii şi noi, pantofarii. An de an participam la tot felul de concursuri pe meserii programate în toată ţara şi acest aspect ne-a ajutat foarte mult în perfecţionare“, a spus Aurel Mănescu.

Lumea îl cunoaşte şi îi apreciază munca. A încercat, la începutul anilor ‘90, să se privatizeze, dar nu s-a acomodat cu statutul de patron. „Eram tracasat permanent de birocraţia şi interesele unora de a ne încurca în ceea ce făceam. Erau tot felul de controale, de parcă lucram la bancă, nu într-un atelier de pantofărie. Am renunţat după câţiva ani la afacere şi am rămas angajat al cooperativei. Nu ducem lipsă de clienţi şi oamenii au de lucru. Preţurile sunt modice, ca de criză. Pentru o talpă de pantof cerem doar 6 lei, aşa că lumea poate să-şi repare pantofii pe care, altădată, îi arunca“, a explicat pantofarul.       

Pereţii atelierului din Reşiţa sunt tapetaţi cu pilde şi citate mai mult ori mai puţin celebre. Mereu zâmbitor dacă-i calci pragul, în atelierul de cizmărie te simţi ca la un prieten. Pentru Nea Aurică, asta contează cel mai mult. „Mă simt atras de acest atelier. Când eram mic, veneam aici cu părinţii mei, iar acum în plină criză, prefer să repar un pantof, decât să cumpăr unul nou“, a spus reşiţeanul Gică Alexandru, care locuieşte în apropierea atelierului de cizmărie.

Îi place ceea ce face şi nu visează la altceva
De mic a fost învăţat să reuşească în tot ceea ce face. Are o familie minunată, cu doi copii extraordinari. Fiica sa este farmacistă, iar băiatul ocupă o funcţie de conducere într-o firmă străină. În fiecare săptămână, familia se reuneşte la Bocşa, în casa părintească, la masă. În timp ce meştereşte la o gheată, îşi priveşte clienţii şi le spune că nu are regrete de niciun fel. „Am făcut un pariu, cu mine, că pot şi mai mult, iar în urmă cu cinci ani am terminat şi facultatea, la 53 de ani“, a spus, mândru, cizmarul.