Cum își așteaptă operatorii de turism de pe Muntele Semenic clienții în această iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iarna trecută, turiștii au avut parte de zăpadă din plin
Iarna trecută, turiștii au avut parte de zăpadă din plin

Proprietarii de pensiuni de pe Muntele Semenic sunt în așteptarea zăpezii, care deși a căzut în această toamnă, nu a fost de lungă durată și nici abundentă. Pârtiile de pe versant sunt pregătite să primească turiștii, pentru că multe dintre ele au fost reabilitate peste vară. Singurul impediment la ora actuală însă, este lipsa zăpezii.

Operatorii de turism de pe Semenic își așteaptă clienții cu brațele deschise și cu prețuri pentru orice buzunar, deși sezonul rece nu le-a oferit încă zăpada mult așteptată. După o vară caniculară, aceștia speră ca și sezonul rece să fie generos, cel puțin din punct meteorologic. Asta pentru că, și turiștii vor fi momiți cu mai mare ușurință, dacă pot schia sau chiar profita de o bătaie cu bulgări de zăpadă.

„La Vila Melissa, cazarea cu  micul dejun și cina incluse costă 70 de lei de persoană, iar cu tot cu prânz 90 de lei. Îi așteptăm pe cei care vor să petreacă un weekend liniștit la munte, să profite  de pe acum de liniștea pe care o oferă împrejurimile”, spune Florin Tudor, administratorul Vilei.

Fără zăpadă, poate fi fitness

Pentru că pârtiile de schi nu sunt deschise încă, pensiunile sunt dotate cu săli de fitness și discoteci. Este și cazul pensiunii Suhidima. „Prețul cel mai mare este și cel mai mic la noi atunci când vine vorba despre cazare. La noi, turiștii trebuie să plătească 59 de lei cazarea cu demipensiune, adică mic dejun și cina incluse. Prânzul este în regim de meniul zilei și costă 14 lei”, spune Adi Șuhaia, unul dintre proprietarii pensiunii.

Ce pârtii avem în această iarnă
Multe dintre pârtiile de pe Semenic au fost reabiliate peste vară. Acum, Goznuța, Crucea de Brazi, Idioții, Uriașul sau Partia de Toobing așteaptă să fie acoperite de zăpadă. Turiștii nu trebuie să plătească niciun leu ca să le folosească. Banii trebuie scoși din buzunar numai pentru urcarea cu telescaunul. 







Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite