ONG-urile din Reșița oferă Primăriei soluții pentru instalarea de parcări "verzi"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii din şapte organizaţii neguvernamentale vor să ia atitudine. Reşiţenii visează la o lume civilizată, astfel că cer administraţiei locale să transforme oraşul într-unul european.

Tinerii din şapte organizaţii neguvernamentale, dar şi sute de locuitori ai Reşiţei, pasionaţi de mersul cu bicicleta, cer administraţiei să modifice legile locale în favoarea lor şi a reşiţenilor. Asta pentru că, deşi acum se construiesc piste pentru biciclete, membrii mai multor ONG-uri din Reşiţa spun că ei nu au fost consultaţi cu privire la traseul pe care acestea le urmează, în ciuda faptului că sunt principalii beneficiari ai pistelor.

„Îi rugăm pe reprezentanţii Primăriei să ţină cont de sugestiile noastre, mai ales că noi ne vom folosi de ele”, a spus Cătălin Gavrilă, preşedinte Bike Attack Reşiţa. Bicicliştii din organizaţie, dar şi ceilalţi semnatari ai petiţiei care a ajuns la Primăria oraşului, cer ca traseul pistelor să treacă inclusiv prin centrul Reşiţei, acolo unde sunt toate instituţiile publice, iar traficul maşinilor este intens. În plus, pentru ca Reşiţa să fie cu adevărat un oraş european, tinerii mai vor şi parcări pentru bicicletele lor.

„Pentru o reală încurajare a populaţiei să circule cu mijloace de transport alternative este nevoie şi de parcări. În momentul de faţă, nu există o continuitate în acest sens şi de aceea am intervenit noi, cu această adresă”, a spus Andrei Bălbărău, preşedintele Asociaţiei „Cogito”. În plus, tinerii vin şi cu soluţii. Cer executivului iniţierea unui proiect de hotărâre prin care să oblige firmele mari ca în faţa societăţilor pe care le deţin să amenajeze parcări pentru biciclete, măcar în zona centrală.

Piste şi parcări

Reprezentanţii municipalităţii derulează în prezent lucrări pentru construirea a zece kilometri de piste pentru biciclete, în valoare de patru milioane de lei. Reprezentanţii legislativului spun că sunt pregătiţi să îi ajute pe tineri. „Dacă tot facem piste, este important să amenajăm şi parcări pentru biciclişti. În zona centrală este trafic. Aceşti tineri s-au gândit foarte bine să modificăm şi actuala hotărâre de consiliu local. Şi agenţii economici mari îşi pot face propriile parcări şi ar veni în sprijinul Primăriei”, a spuns consilierul local Ioan Benga. Alesul îi contrazice însă pe reprezentanţii Bike Attack în ce priveşte modificarea traseului de piste. „Primăria a prevăzut aceste lucruri în Planul Urbanistic General, la care s-a lucrat ani buni. El a fost public şi oricine ar fi putut fi prezent să ceară modificări, dar acum este prea târziu”, a adăugat consilierul.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite