Stiri din Resita

Trăieşte cu plumb într-un plămân

Vasile Şuşca arată cicatricile rămase în urma incidentului

Reşiţa

Vasile Şuşca arată cicatricile rămase în urma incidentului

 

Un tânăr de 27 de ani cere despăgubiri de 200.000 de euro celui care l-a împuşcat şi l-a lăsat cu un plămân perforat de o alică. Martin Franţ este judecat la Tribunalul Caraş-Severin pentru infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor.

Vasile Şuşca se poate considera norocos şi ghinionist, în acelaşi timp. Tănărul de 27 de ani a fentat moartea în seara zilei de 14 mai a anului trecut, atunci când un consătean cu 50 de ani mai în vârstă, Martin Franţ, l-a împuşcat cu o armă de vânătoare confecţionată artizanal. Trei alice l-au nimerit în zona toracelui şi în braţul stâng. După vreo 20 de minute în care a zăcut inconştient, Vasile Şuşca a găsit puterea să se târâie până acasă, de unde a fost preluat de Ambulanţă.


Străpuns de trei alice


A scăpat cu viaţă, chiar dacă un dintre alice îi străpunsese braţul, iar cealaltă, pieptul. Pe cea de-a treia, însă, o poartă şi astăzi în plămân şi ar putea să-i rămână acolo pentru tot restul vieţii. „Am fost nimerit de trei alice, din care doar două mi-au fost scoase. Una o am şi acum în plămân. Nu se poate scoate decât dacă îmi taie plămânul. Urmez un tratament pentru ca să se cicatrizeze zona perforată de alice. Ori îmi va fi tăiată o bucată din plămân, ori voi rămâne toată viaţa cu alica în el. Şi acum mai scuip sânge”, mărturiseşte Vasile Şuşca. Bătrânul care l-a împuşcat spune că totul a fost un accident, dar chiar şi aşa, acestuia i se cer daune însemnate.


„Am cerut 200.000 de euro daune morale şi 20.000 de lei daune materiale, mai exact, cheltuieli cu spitalul, îngrijiri medicale şi drumurile pe care trebuie să le fac”, afirmă victima lui Martin Franţ. „Postul de Poliţie Târnova a fost sesizat cu privire la faptul că Vasile Şuşca, în timp ce îşi căuta caii în locul numit «Cioacă», a fost împuşcat în zona pieptului de către Martin Franţ, pe motiv că animalele păşteau în grădina sa”, a explicat Adriana Beţa, de la IPJ Caraş-Severin.


A fost un accident


După comiterea faptei, autorul a dispărut de la faţa locului. A fost găsit o zi mai târziu. „Asupra sa s-au găsit două arme pe care le deţinea fără forme legale, de calibrul 16 mm, respectiv 5,6 mm, 68 de capse pentru cartuşe de vânătoare, 17 cartuşe de vânătoare calibrul 16 mm, 10 tuburi goale de la cartuşe de vânătoare şi circa 300 de grame de pulbere pentru cartuşe de vânătoare”, a mai spus reprezentantul Poliţiei.


Bătrânul a prezentat o altă versiune. „Nu am tras eu în el. A venit spre mine şi m-a ameninţat. A vrut să mă bată. Am luat-o la fugă şi în calea mea m-am ciocnit violent cu un prun. Puşca, fiind îndreptată spre el, s-a descărcat”, se apără Martin Franţ.


Nu ştiu ce pile are, dar eu şi acum l-am văzut pe bătrân umblând cu puşca.
Vasile Şuşca, tatăl victimei

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    TĂRIE DE CARACTER: O mamă şi-a purtat fiul cu dizabilităţi în braţe, în fiecare zi, la şcoală, timp de 12 ani

    Alina Szollo şi-a dedicat viaţa băiatului său, care nu îşi poate folosi mâinile şi picioarele. ...

    Vanatorii VIP iau cu asalt magazinele de arme

    Mircea Dinescu, Radu Pietreanu, Marian Aliuta - in cautare de arme de vanatoare ...

    GALERIE FOTO Uite cum s-a distrat aseară Daniela Crudu într-un club din Reşiţa

    Vedeta Antenei 1, Daniela Crudu a fost prezentă aseară într-unul dintre cluburile reşiţene. Bom ...

    AFACERI IMOBILIARE Hoteluri cumpărate în urmă cu doi ani sunt scoase la vânzare în stațiunea Băile Herculane

    Proprietarii de hoteluri din Băile Herculane scot la vânzare imbobilele pentru că nu au prevăzu ...

    Pistolarul de 77 de ani din Târnova va fi adus cu mandat în faţa magistraţilor

    Martin Franţ a împuşcat un tânăr cu o armă confecţionată chiar de mâna sa şi a tot amânat întâl ...

    Veşti bune pentru piaţa angajărilor din Vestul ţării: afacerile se extind, iar criza nu se simte la fel ca în capitală

    Marile companii din vestul ţării vor mai mulţi lucrători. Un studiu realizat de Manpower arată ...

    Un sibian luptă pentru amenajarea de parcări pentru bicicliştii sibieni

    În curând, oraşul Sibiu poate avea în toate cartierele locuri de parcare pentru biciclete. Blog ...

    Autostrada Deva – Orăștie: A început construcția celui mai mare pod din țară, peste șantierul unei așezări dacice

    Lucrările la tronsonul de autostradă Orăștie – Deva au ajuns în cel mai complex punct al proiec ...

    „Hora Unirii“, călcată în picioare la Focşani

    Două litere din poezia încrustată în pavele lipsesc şi cinci bănci s-au rupt în centrul civic c ...

    Justiţie în reluare pentru interlopi

    Procesele a doi arădeni, Dănuţ Leş şi Adrian Şuteu, se amână deja de doi ani. Luna aceasta, amâ ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole