Investiţia din Calea Timişoarei îi vine de hac şomajului din Reşiţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 170 de locuri de muncă sunt la dispoziţia reşiţenilor, prin deschiderea unei noi companii în oraşul de pe Bârzava, lovit de recesiunea economică. Şomerii care îşi caută de mult timp un loc de muncă primesc şi veşti bune, în ciuda crizei economice prin care trec şi trebuie să o înfrunte.

În plină criză economică, o investiţie de amploare din Reşiţa îi salvează pe localnici cu zeci de locuri de muncă. În oraşul de pe Bârzava se pregăteşte inaugurarea unui nou magazin specializat în domeniul retail-ului de materiale de construcţii. Lucrările au intrat pe ultima sută de metri. „Noua investiţie reprezintă o oportunitate pentru piaţa muncii prin crearea a peste 170 de locuri de muncă. Recrutarea şi selecţia personalului magazinului din Reşiţa s-a realizat în mai multe etape, astfel că am identificat persoanele potrivite, compatibile cu profilul angajatului”, a spus  Mărioara Dospinescu, responsabilul firmei în relaţii cu presa.


De la coordonator de magazin şi până la şef de raion, reşiţenii au avut posibilitatea să ocupe ce post îşi doresc, în funcţie de calificare. Specialiştii în recrutare de la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă spun că numărul mare de joburi este o mană cerească pentru piaţa din Reşiţa. „Este un lucru bun faptul că o firmă puternică a venit pe piaţa muncii din judeţul nostru. Şomerii au putut opta pentru diverse merserii”, a declarat Caius Isac, directorul executiv al AJOFM.


E bine că firmele îşi îndreaptă atenţia spre piaţa din Caraş.
Caius Isac, director executiv AJOFM

image


Sunt calificat în construcţii şi îmi caut de lucru de o lună.
Mircea Spân, şomer, 27 de ani

image
Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite