Stiri din Resita

Dan Miloş este juristul care l-a învins pe Părintele Constituţiei, Antonie Iorgovan

17 martie 2010, 08:32 |  Autor: Oana Bejenariu | 

Cuvinte cheie: adevarul de seara resita, dan milos,

Dan Miloş

Dan Miloş

 

Juristul care a ieşit victorios în faţa lui Antonie Iorgovan iubeşte călătoriile, iar istoria este una dintre cele mai mari pasiuni ale sale. Cel mai important proces din cariera juristului reşiţean a avut loc în urmă cu aproximativ zece ani. Acesta l-a confruntat în instanţă pe părintele Constituţiei, Antonie Iorgovan.

Dan Miloş, la cei 40 de ani săi, a ştiut de mic că va ajunge jurist. A crescut într-un mediu în care toţi apropiaţii săi şi-au dorit acelaşi lucru. „Inclusiv sora şi prietenul meu din copilărie sunt jurişti. Mă visam în faţa instanţei, deşi nu ştiam exact ce presupune acest lucru. De abia mai târziu am descoperit cât efort şi timp îţi ia să ajungi un jurist bun”, povesteşte Dan Miloş.

Reşiţeanul a fost admis la Facultatea de Drept din Bucureşti, imediat după Revoluţie. „Generaţia de tineri din acea vreme încerca să facă tranziţia la normalitate, de la o societate închistată în norme şi tipare de tip sovietic, înspre un sistem de drept, bazat pe respectarea individului. Nu mi-a fost greu să mă acomodez nici la societatea de atunci şi nici la ceea ce a însemnat trecerea de la un oraş mic, precum Reşiţa, la capitala ţării”, spune tânărul, care are ca pasiune istoria. „Încă din şcoala generală, am avut norocul să îmi ajungă pe mână cărţi importante despre istorie, pe care le citeam instant. De atunci, am rămas cu admiraţia pentru lumile demult apuse. Napoleon a fost unul dintre personajele istorice, pe care le-am îndrăgit cel mai tare, dar nu ca şi dictator sau cuceritor, ci ca un om care a pus bazele legislaţiei administrative şi juridice la nivel european, prin vestitul său Cod”, povesteşte juristul.

Lupta contra lui Iorgovan

Cel mai important proces din cariera juristului reşiţean a avut loc în urmă cu aproximativ zece ani. Acesta l-a confruntat în instanţă pe părintele Constituţiei, Antonie Iorgovan. „Îmi amintesc şi acum acea zi. A fost un moment important din viaţa mea. Am reprezentat în instanţă interesele Direcţiei de Sănătate Publică din Caraş-Severin, care a suspendat activitatea unei societăţi din localitatea Călan. Firma nu a respectat procedurile legale referitoare la neutralizarea unei surse radioactive, ce a existat la vechile furnale din localitate”, îşi aminteşte Miloş.

„Am avut emoţii când am aflat că partea adversă este reprezentată chiar de autorul celui mai important document elaborat în România, dar cu toate acestea, ştiam în sinea mea că voi avea câştig de cauză în faţa lui Antonie Iorgovan”, spune juristul, care a reuşit să îşi învingă profesorul. „Antonie Iorgovan chiar mi-a fost profesor în facultate. Foarte senin, specialistul în drept s-a apropiat de mine, m-a recunoscut că i-am fost student şi mi-a strâns mână, felicitându-mă”, îşi aminteşte zâmbind Dan Milioş.

Întrebări şi răspunsuri
Care este juristul pe care îl admiri cel mai tare?
Emil Cernea şi Tudor Popescu. Cernea a fost profesorul şi coordonatorul meu şi am avut o colaborare foarte bună. Am preluat de la acesta modul de a lucra cu studenţii şi de a transmite informaţia juridică, cât mai concis. Popescu îmi place pentru că este cel mai mare specialist în drept civil din ţară.

Cum a fost prima dată când ai păşit în sala de judecată?
Am avut emoţii, pe care le am şi acum, deşi am aproape 15 ani de activitate. Ţin minte că am avut un proces ce avea ca obiect o plângere contravenţională. Deşi valoarea amenzii a fost destul de mică, am considerat că aceea este cauza cea mai importantă. M-am mobilizat şi am învăţat pledoaria, cuvânt cu cuvânt, încă de acasă, fiind atent la orice detaliu.

Ce-i place
„Îmi plac istoria, ştiinţele politice, călătoriile şi sportul. Fotbalul îmi place în mod special, să îl urmăresc”.

Ce nu-i place
„Minciuna şi neadevărul, pentru că sunt elementele negative ale structurii unui individ. Oamenii care fac aceste lucruri creează nedreptate”.

Profil
Născut. 19.02.1970, Reşiţa.
Studii. Facultatea de Drept Bucureşti.
Familia. Căsătorit, un copil.
Ocupaţie. Jurist, DSP Caraş-Severin.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    EXCLUSIV Casa Muftiului Iusuf Muurat a fost prădată în noaptea de Revelion

    În noaptea de Revelion, hoţii au pătruns prin efracţie în locuinţa muftiului Iusuf Muurat, situ ...

    FOTO George Parteca, fiul proprietarului Hotelului Del Mar din Mamaia, a murit într-un groaznic accident de mașină

    Tânărul în vârstă de numai 24 de ani conducea în jurul orei 4, pe Bulevardul Mamaia din Mamaia, ...

    Semne bune anul are: Apple ar putea lansa la finalul lunii două noi iPad-uri

    Până când californienii de la Apple nu vor prezenta noul model al tabletei sale celebre, iPad, ...

    Mariana Moculescu a fost bătută de iubitul ei pentru că nu a vrut să facă sex! Femeia a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale

    Fosta soţie a artistului Horia Moculescu, Mariana Moculescu, susţine că a fost bătută de iubitu ...

    Nicolas Sarkozy, majordomul Angelei Merkel într-o parodie de Anul Nou

    Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy sunt ironizati într-o parodie a unei comedii care a devenit o ...

    «Cum îmi pot schimba medicul de familie?»

    Ai nevoie de un sfat la una dintre problemele ­tale medicale? Scrie-ne pe adresa redacţiei sau ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole