Paradoxul ANL: cuşcă la preţ de penthouse pentru reşiţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru Dorina Roşian, preţul cerut de primărie pentru ANL-uri este prea mare
Pentru Dorina Roşian, preţul cerut de primărie pentru ANL-uri este prea mare

Reşiţenii care locuiesc în ANL-uri au cerut reevaluarea apartamentelor, pentru că ei consideră că primul studiu nu a fost fidel. Costul unei locuinţe este de 21.000 de euro, iar singura cameră a apartamentului nu are nici măcar 17 metri pătraţi.

Primul ANL din Reşiţa pentru care s-a stabilit preţul este cel de pe Aleea Pinilor. În acest bloc sunt 40 de apartamente cu suprafeţe de 41 de mp. Costul unei astfel de locuinţe este de 21.000 de euro, iar singura cameră a apartamentului nu are nici măcar 17 metri pătraţi. „Raportat la veniturile locatarilor, acest preţ este destul de mare. Băncile oferă greu credite. Chiar dacă toţi ne-am dori să le cumpărăm, neavând posibilitatea de a ne muta în altă parte, vom rămâne tot la statutul de chiriaşi”, a spus Dorina Roşian, care împarte camera de nici 17 metri pătraţi cu cei doi copii ai săi.

„Condiţiile de cumpărare impun angajarea unui credit ipotecar. Pentru un asemenea credit, orice bancă ne solicită «coşul zilnic» în valoare de 1.000 de euro. Nimeni nu are asemenea venituri”, a explicat Issabela Ciubotariu, o altă chiriaşă a ANL-ului. Locatarii au solicitat primăriei reevaluarea apartamentelor. Ei consideră că preţul nu reflectă valoarea de piaţă a imobilului şi că nu s-a ţinut cont de vechimea imobilului, care depăşeşte 45 de ani. „Sperăm ca în termenul cât mai scurt să primim rezultatul reevaluării. Procedura de evaluare a fost făcută de o firmă din Timişoara. Tot ei fac şi reevaluarea”, a explicat Marius Bălean, purtătorul de cuvânt al Primăriei Reşiţa.

Printre celemai scumpe de pe piaţă
Un apartament aflat în zona în care este şi ANL-ul scos la vânzare, confort I, cu două camere decomandate şi cu „upgrade” costă 30.000 de euro negociabil. „Preţul ANL-urilor este mai mare. Avem apartamente de 40 mp, cu o cameră, care costă 18.000 de euro”, a explicat Marius Brindea, administratorul unei agenţii imobiliare din Reşiţa.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite